Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situaţia cazurilor de COVID-19 în statele vecine României. Vezi unde sunt cele mai multe decese

Linkdin
coronavirus

Ucraina are în prezent 10.406 de cazuri confirmate de COVID-19, a anunţat joi dimineaţă ministrul sănătăţii ucrainean Maksim Stepanov, potrivit Reuters.

''Un număr de 10.406 de oameni s-au îmbolnăvit de COVID-19 de la începutul pandemiei, printre care 717 copii şi 2.663 membri ai personalului medical'', spus Stepanov într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în ultimele 24 de ore 540 persoane au contractat COVID-19, printre care 45 de copii. În acelaşi interval, Ucraina a înregistrat 11 decese cauzate de noul coronavirus. De la începutul pandemiei, 1.238 de pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat în Ucraina, iar 261 au murit din cauza acestei boli.

Executivul de la Kiev a prelungit măsurile de izolare până la 11 mai şi a anunţat că se aşteaptă ca vârful epidemiei în Ucraina să fie atins la începutul lunii viitoare.

În Ungaria, numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns miercuri dimineaţă la 2.775 (cu 48 mai multe decât marţi), dintre care 312 de cazuri mortale, informează MTI.

Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc

Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, până miercuri dimineaţa 581 de pacienţi cu COVID-19 s-au vindecat, în timp ce 998 se află internaţi în spitalele ungare, care îşi sporesc numărul de paturi pentru a fi pregătite pentru o eventuală fază de infectare în masă cu noul coronavirus.

În prezent, 10.199 de persoane se află în carantină la domiciliu în Ungaria, unde au fost efectuate până acum 72.951 de teste pentru identificarea eventualei prezenţe a noului coronavirus. Cele mai numeroase cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.368), urmată de judeţele Pesta (375) şi Fejer (271), iar cele mai puţine în judeţul Vas (câte 14).

Ministerul Sănătăţii, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova a anunţat joi dimineaţă că numărul oamenilor infectaţi cu noul coronavirus a ajuns la 3.771, dintre care 960 de membri ai personalului medical, potrivit Radio Chişinău.

Numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 116, iar 237 de persoane infectate cu COVID-19 se află în stare gravă. Pe parcursul zilei de miercuri 68 de persoane au fost externate, numărul total al persoanelor vindecate ridicându-se la 1.182.

În Serbia, până miercuri la ora locală 15:00 (13:00 GMT) numărul cazurilor confirmate a ajuns la 8.724, dintre care 227 în ultimele 24 de ore şi 173 fatale, arată datele publicate de site-ul covid19.rs.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 78.942 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 5.579 în ultimele 24 de ore. În Serbia sunt spitalizaţi 2.470 de pacienţi cu COVID-19, iar 1.292 de persoane infectate cu noul coronavirus s-au vindecat complet.

Până miercuri la prânz în Bulgaria erau 1.437 persoane confirmate cu COVID-19, dintre care 61 de cazuri mortale, a anunţat Centrul operaţional de criză de la Sofia, transmite novinite.com.

În total s-au vindecat 243 de pacienţi cu COVID-19, ceea ce înseamnă 17% din numărul total de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În spitalele bulgare sunt internaţi 287 de pacienţi cu această boală, 39 fiind în secţiile de terapie intensivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.