Situația din Gaza scapă de sub control: Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte de urgenţă duminică

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 09-08-2025 08:55

Actualizat: 09-08-2025 11:55

Article thumbnail

Sursă foto: Los Angeles Times

Consiliul de Securitate al ONU va convoca duminică, de la ora 10:00 (14:00 GMT), o reuniune de urgență dedicată situației din Gaza, în urma anunțului Israelului privind intenția de a prelua controlul asupra orașului, au precizat vineri, pentru AFP, mai multe surse diplomatice.

Cu puţin timp înainte, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat Israelul împotriva "unei escaladări periculoase" care "riscă să agraveze consecinţele deja catastrofale pentru milioane de palestinieni", conform Agerpres.

Mai multe ţări, dintre cele 15 care alcătuiesc Consiliul de Securitate, au solicitat această reuniune de urgenţă, care a fost salutată de delegaţia palestiniană la ONU.

Decizia premierului Benjamin Netanyahu de a ordona armatei israeliene să preia controlul asupra oraşului Gaza pentru a "învinge" Hamas a provocat indignare în întreaga lume.

Aceasta riscă să ducă la "strămutări forţate suplimentare, ucideri şi distrugeri în masă, agravând suferinţa de neimaginat a populaţiei palestiniene din Gaza", a avertizat, de asemenea, Antonio Guterres.

Cabinetul de securitate a aprobat în noaptea de joi spre vineri un plan prezentat de prim-ministrul Benjamin Netanyahu vizând preluarea controlului oraşului Gaza, devastat de război şi aflat în plină criză umanitară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri