Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situaţia din Siria devine disperată: Se cere intervenţia lui Barack Obama

barack obama nato

Aproape jumătate dintre ultimii medici din partea ocupată de rebeli în Alep a denunţat joi "lipsa de acţiune" din partea SUA faţă de nenorocirile şi atrocităţile cu care se confruntă locuitorii acestui mare oraş din nordul Siriei, relatează AFP. Într-o scrisoare deschisă foarte emoţionantă, 15 dintre cei 35 de medici încă prezenţi în cartierele aflate sub controlul insurgenţilor creionează o situaţie disperată pentru civili dacă regimul va impune un nou asediu.

Citeşte şi: Bogdan Olteanu a ajuns, din nou, la mâna judecătorilor: Ce le-a spus oamenilor legii

Sâmbătă, insurgenţii au reuşit să spargă asediul de trei săptămâni, care a antrenat o creştere vertiginoasă a preţurilor şi epuizarea treptată a produselor de bază. Iar medicii consideră că situaţia rămâne foarte grea. "Fără deschiderea permanentă a unei căi de aprovizionare, vom fi în cel mai scurt timp din nou sub asediul forţelor regimului, foametea se va extinde şi produsele spitaliceşti vor dispărea în totalitate", avertizează ei. Într-o scrisoare trimisă la Casa Albă, a cărei copie a fost obţinută de AFP, aceşti medici pediatri, chirurgi şi alţi practicieni denunţă atitudinea Statelor Unite, care "nu au făcut niciun efort pentru a ridica asediul sau pentru a-şi utiliza influenţa în scopul de a determina părţile (beligerante) să protejeze civilii".

Citeşte şi: Teroare în Statul Islamic: La ce orori sunt supuşi dezertorii din ISIS

"Nu avem nevoie nici de lacrimi, nici de simpatie, nici măcar de rugăciuni. Dovediţi doar că sunteţi prieteni ai sirienilor", lansează ei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat că Siria este cel mai periculos loc pentru personalul medical, cu 135 de atacuri în 2015 împotriva unităţilor sanitare şi personalului medical. În prezent, 250.000 de locuitori se află în zonele rebele şi 1,2 milioane în cartierele controlate de guvern la Alep, al doilea ca mărime din Siria şi o miză majoră în conflictul soldat cu peste 290.000 de morţi de la declanşarea sa în martie 2011.

Insurgenţii şi forţele loiale regimului se pregătesc pentru o nouă şi importantă bătălie în vederea preluării controlului asupra oraşului, unde spitalele şi infrastructura civilă au fost practic distruse. În iulie, patru spitale improvizate şi o bancă de sânge au fost lovite doar într-o singură zi în urma unor raiduri aeriene. Mulţi dintre semnatarii scrisorii trimise Casei Albe au lucrat acolo, anunţă Agerpres.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri din scandalul Sky News în România: O vedetă ProTV spune totul

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.