DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Situația se complică în SUA: Guvernatorul din Minnesota va 'mobiliza în totalitate' Garda Naţională

CNN
Mineapolis

Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a declarat sâmbătă că va 'mobiliza în totalitate' Garda Naţională din acest stat american din cauza revoltelor ce continuă, o decizie fără precedent în istoria de 164 de ani a acestei forţe, transmite dpa preluat de agerpres.

Vezi și: Minunata Noua Normalitate, acest fascism al zilelor noastre - acel tip de totalitarism care torturează psihologic masele

'Situaţia din Minneapolis nu mai are legătură în niciun fel cu omorârea lui George Floyd, ci cu atacarea societăţii civile, inocularea fricii şi perturbarea marilor noastre oraşe', a spus Walz într-un briefing de presă.

Jon Jensen, comandantul Gărzii Naţionale din Minnesota, a indicat că vor fi desfăşuraţi aproximativ 2.500 de soldaţi.

Guvernatorul mobilizase deja un contingent numeros de membri ai Gărzii, care au patrulat pe străzile din Minneapolis vineri noaptea.

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a afirmat că protestele sunt provocate de oameni care 'nu sunt locuitori' ai oraşului.

Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe pentru a-şi exprima furia după ce George Floyd, un afro-american de 46 de ani, a murit din cauza modului în care a fost tratat de poliţie.

Moartea acestuia, luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente, a reînviat sensibilităţile rasiale în SUA.

Demonstraţii ce s-au transformat în revolte au avut loc în Minneapolis, în special în apropierea secţiei de poliţie unde lucrează cei patru poliţişti implicaţi în incident, dar şi în alte oraşe din SUA. Până vineri, protestele s-au extins în multe oraşe americane, de la Detroit şi Atlanta până la New York, Houston şi Washington.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.