Situație critică la Centrala nucleară Zaporojie: Directorul AIEA insistă pentru un compromis între Rusia şi Ucraina

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-03-2023

Actualizat: 30-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Time of Israel

Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat miercuri că încearcă să ajungă la o soluţie de compromis între Rusia şi Ucraina pentru evitarea producerii unei "catastrofe" la Centrala nucleară Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, notează Mediafax.

"Încerc să pregătesc şi să propun măsuri realiste care să fie aprobate de toate părţile (...), pentru a evita o catastrofă", a declarat Rafael Grossi, potrivit cotidianului Le Monde.

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică se află la Centrala Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, dar aflată sub controlul forţelor militare ruse.

"Colaborez cu liderii de la Kiev şi Moscova pentru a implementa măsuri de protejare a Centralei nucleare. Elaborăm un concept prin care să fie protejată Centrala propriu-zisă", a subliniat Rafael Grossi, citat de postul de televiziune CNN, avertizând că situaţia nu s-a îmbunătăţit, întrucât persistă confruntările militare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri