Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație tot mai tensionată: o rachetă trasă din Yemen a lovit o navă comercială. Rebelii houthi au revendicat atacul

timesofisrael.com
houthi racheta

O rachetă trasă din Yemen a lovit o navă comercială, a anunţat joi compania britanică de securitate maritimă Ambrey, după ce rebelii houthi au revendicat atacul asupra unei nave americane, scrie AFP, citat de Agerpres.

"Potrivit informaţiilor noastre, o navă comercială a fost vizată de o +rachetă+ în timp ce naviga (...) în largul Adenului, în Yemen", a indicat Ambrey, adăugând că "nava a raportat o explozie" la bord.

"Ambrey a aflat că această rachetă a fost trasă (...) din Taizz", o provincie din sudul Yemenului, a adăugat firma.

Miercuri mai devreme, rebelii houthi susţinuţi de Iran au afirmat că au tras cu rachete asupra unei nave americane, pe care au identificat-o drept "Kol", despre care au spus că se afla în drum spre un port israelian.

Yahya Saree, purtătorul de cuvânt al rebelilor, a susţinut pe reţelele sociale că rachetele "au lovit direct nava" în Golful Aden.

Rebelii houthi, care controlează vaste zone din teritoriul yemenit, au efectuat peste 35 de atacuri asupra navelor din Marea Roşie şi Golful Aden cu începere din 19 noiembrie, potrivit Pentagonului, perturbând traficul maritim în această zonă esenţială pentru comerţul mondial.

Ce și-au propus rebelii houthi

Aceşti insurgenţi apropiaţi Iranului spun că vor să împiedice navele având legătură cu Israelul să navigheze în largul coastei Yemenului "în solidaritate" cu palestinienii din Fâşia Gaza, pradă războiului dintre Israel şi Hamas din 7 octombrie.

Atacurile au determinat unele companii maritime să evite Marea Roşie şi Canalul Suez, prin care trece în mod normal aproximativ 12% din comerţul mondial, ocolind Africa.

Statele Unite, principalul aliat al Israelului, au desfăşurat nave de război în Marea Roşie şi au efectuat mai multe lovituri în ianuarie împotriva poziţiilor rebele, uneori împreună cu Marea Britanie.

Miercuri, forţele americane au afirmat că au distrus o rachetă aparţinând rebelilor houthi, care era pregătită să fie trasă şi "prezenta o ameninţare iminentă pentru avioanele americane", a declarat Comandamentul Central American (CENTCOM).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.