SJU Târgu Jiu a înregistrat 89 de cereri de la pacienţi pentru urna mobilă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-06-2024

Actualizat: 09-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au fost înregistrate 89 de cereri pentru urna mobilă, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

Potrivit acesteia, cererile pentru urna mobilă au fost depuse sâmbătă seara pentru că vineri s-au externat mulţi pacienţi.

"Avem 89 de pacienţi care vor vota. Am depus cererile pentru urna mobila. Sunt 35 la Spitalul 700, 24 la sediul spitalului de pe Tudor şi 30 la Pasarelă", a spus Mihaela Ţicleanu.

Un număr de 288.295 de persoane cu drept de vot din judeţul Gorj sunt aşteptate, duminică, la urne, dintre acestea 75.593 fiind în municipiul Târgu Jiu.

Din totalul alegătorilor, 150.367 sunt din mediul rural, iar 137.928 din cel urban.

La nivel judeţean au fost înfiinţate 334 de secţii de votare, 58 dintre acestea fiind în municipiul Târgu Jiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri