Investiţii în valoare totală de 40 de milioane de euro, din fonduri europene, vor fi făcute în Slatina pentru modernizarea infrastructurii urbane, revitalizarea zonelor publice şi consolidarea identităţii culturale, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului, Mario De Mezzo.
Edilul a menţionat că municipalitatea a obţinut aprobarea finanţării din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pentru 11 proiecte cu o valoare totală de 40 de milioane lei, toate aflate în precontractare.
Ele vizează amenajarea a două noi baze sportive, amenajarea unui centru de interacţiune socio-culturală cu grădină de vară în special pentru copii cu autism şi sindrom Down, amenajarea unui traseu de agremenet în Pădurea Strehareţi, cu parc de aventură, tiroliene şi foişoare, reamenajarea spaţiilor publice din zona Gării CFR. Totodată se va reamenaja bulevardul A.I. Cuza, astfel încât la final de săptămână zona din centrul municipiului să devină spaţiu pietonal, cum va deveni şi centrul istoric.
"Am început să facem şi terenuri de sport în Slatina, noi, pe lângă locurile de joacă, dar pe fonduri europene vom avea două terenuri de sport care vor fi bijuterii. Primul - pe strada Văilor, valoarea totală a acelei baze de sport este de 18,7 milioane de lei. (...) Vom avea un loc de joacă pe care îl vom face pe această bază integrată, locuri de fitness în aer liber cu aparatură specială, spaţii verzi, instalaţie de iluminat eficient, parcare de 34 de locuri şi panouri fotovoltaice care să asigure curentul electric pentru necesarul bazei de sport, alei şi platforme pietonale, un teren de fotbal împrejmuit, două terenuri de tenis în aer liber, vestiare care să deservească terenurile de sport. Terenul va fi împrejmuit cu panouri fonoabsorbante, astfel încât vecinii să nu fie deranjaţi", a indicat primarul.
O a doua bază sportivă nouă va fi ridicată pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, vizavi de stadion, unde se va construi şi o creşă, cu finanţare prin CNI. În această bază sportivă, aflată la numai câteva sute de metri distanţă de podul rutier peste râul Olt, vor fi amplasate şi echipamente speciale pentru copii, fântâni decorative şi un turn de observaţie cu platformă panoramică şi binocluri fixe.
Un alt proiect vizează definirea unei zone cu emisii scăzute în centrul oraşului.
"Vom lua bulevardul A.I.Cuza de la trecerea de pietoni de la magazinul Oltul, până la Poştă şi îl amenajăm într-un spaţiu modern şi care o să aibă utilitate duală, inclusiv zona verde, care era frumoasă acum 20 de ani, (...) va intra în reamenajare. Va fi folosită pentru trafic rutier şi vineri seara se va închide şi va deveni o zonă uriaşă pietonală. Vom avea fântânii care vor delimita benzile de mers şi care în timpul săptămânii vor fi închise, iar vineri după amiaza se vor deschide, copiii se vor putea plimba, vom putea avea cafenele mobile pe tot acel platou, vor dispărea trotuarele, va fi totul uniform la acelaşi nivel şi ca să delimităm sensul de mers, să nu o ia şoferii pe trotuare cu maşinile, vom avea jardiniere care vor proteja pietonii, dar în acelaşi timp vor da şi un aspect frumos oraşului", a arătat primarul.
Spaţiul verde de pe cealaltă parte a bulevardului A.I. Cuza, respectiv de la Poştă până la Gară, va fi de asemenea modernizat, vor fi schimbate fântânile arteziene, va fi renovată şi reabilitată piaţeta de la Casa de Cultură a Tineretului.
Esplanada din apropierea Case de Cultură a Sindicatelor Slatina, amenajată acum 15 ani şi reamenajată în urmă cu trei ani, va suferi de asemenea modificări, pentru o mai mare funcţionalitate urmând să fie amplasat un ecran în zona amfiteatrului pentru proiecţii în aer liber. Va fi construită o scenă pentru spectacole ale copiilor şi tinerilor şi se vor planta copaci pentru mai multă umbrire.
Centrul istoric al municipiului Slatina, unde în urmă cu 15 ani a fost montată piatră cubică, va deveni din nou pietonal, iar piatra cubică va schimbată.
"Pietonizarea centrului istoric este un proiect în valoare de 38,5 milioane de lei şi are ca scop transformarea străzilor Lipscani şi Mihai Eminescu în zone urbane prietenoase cu pietonii. Vom limita traficul în acele zone, traficul auto, şi vom schimba toată piatra cubică. Sperăm să o punem bine de data asta, (...) schimbăm mobilierul urban, schimbăm iluminatul public, o facem o zonă prietenoasă, urmează să vedem cum putem să facem clădirile care sunt acolo", a mai prezentat Mario De Mezzo.
Pentru zona din Pădurea Strehareţi, Primăria Slatina are aprobate două proiecte, unul pentru parc de 30.000 de metri pătraţi pe locul fostului poligon, cu puncte de belvedere, cu trasee pietonale, cu foişoare de lucru în aer liber, cu acces la internet şi surse de energie electrică. Totodată, va fi montat mobilier urban prietenos cu mediul, din lemn. Tot la pădurea Strehareţi vor fi amenajate pltforme de belvedere, zonă de promenadă, tiroliene pentru copii şi adulţi, trasee de aventură pentru copii, un parc de aventură pe structură metalică, locuri de joacă, zone de relaxare cu piloni din lemn pentru cei care vor să facă yoga.
"Proiectele cu sala de sport, cele două terenuri de sport şi parcul de la poligon sunt în contractare deja, adică au trecut toate etapele, urmează semnarea contractelor şi pasul următor este implementarea, iar toate celelalte proiecte au trecut de evaluarea tehnică şi financiară, au trecut, urmează contractarea şi implementarea. Estimarea mea este că până la finalul anului 2028 toate aceste proiecte vor fi terminate", a conchis Mario De Mezzo.
Slatina primește 40 de milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea orașului
Articole Similare

17
Black Friday la Trendyol: Reduceri de până la 80% la toate categoriile de produse și oferte de la peste 4.000 de comercianți români
17

22
Shein sfidează criticile: gigantul asiatic al modei deschide primul magazin permanent în inima Parisului
22

47
Paul Aparaschivei preia conducerea executivă a Confederației Patronale Concordia
47

2.747
VIDEO „Problema existenţială” sesizată de Emil Boc: „Produce cele mai mari atacuri distructive din istoria umanităţii!”
2.747

2.757
Miliardarii unguri ai imobiliarelor pregătesc un mega-proiect în Pipera, pe terenul lui Becali
2.757

33
Harta poluării din Marea Neagră: 226 de pete de petrol și combustibili detectate în ultimii 4 ani
33

12
Veniturile Apple au crescut cu 8%
12

29
Eli Lilly a depăşit estimările financiare şi îşi majorează prognoza anuală, susţinută de vânzările record ale medicamentelor Zepbound şi Mounjaro
29

31
Shell lansează un nou program de răscumpărare de acţiuni, de 3,5 miliarde de dolari, după profituri peste aşteptări în trimestrul al treilea
31

24
Acţiunile Stellantis au scăzut cu 6% după avertismentul privind costurile excepţionale din a doua jumătate a anului
24

20
Bursele europene au scăzut joi, deşi economia zonei euro a depăşit aşteptările; BCE a menţinut dobânda cheie neschimbată
20

56
Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
56

5.287
VIDEO Una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România e aproape de deschidere
5.287


















Comentează