Slovacia vrea să-și urmărească cetățenii aflați în carantină prin monitorizarea telefoanelor mobile

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 24-03-2020

Actualizat: 24-03-2020

Guvernul slovac va aproba o lege care le va permite instituţiilor de stat să folosească date de la operatorii de telecomunicaţii pentru a se asigura că persoanele aflate în carantină din cauza epidemiei de coronavirus rămân izolate, a declarat marţi premierul Igor Matovic, potrivit Reuters.

Guvernul intenţionează să discute măsura marţi, înainte de a o trimite în parlament, a precizat prim-ministrul.

Slovacia a plasat în carantină persoanele venite din străinătate şi pe cele care au intrat în contact cu bolnavi de COVID-19.

Potrivit agenţiei slovace de presă TASR, Igor Matovic a declarat stare de urgenţă pentru unităţile de servicii sociale, pentru a-i proteja pe vârstnici, care sunt cei mai vulnerabili în faţa epidemiei.

De asemenea, autorităţile le-au cerut pensionarilor să stea în casă şi să nu iasă decât dacă este strict necesar.

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut luni în Slovacia cu 19 cazuri, totalul fiind acum de 204 bolnavi, potrivit autorităţilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri