Asociaţia apicultorilor sloveni ar dori ca Slovenia să doneze un stup şi două familii de albine fiecărui stat membru UE în 2021, anul în care Slovenia va deţine preşedinţia rotativă a UE, pentru a atrage atenţia asupra rolului important jucat de albine şi alţi polenizatori, transmite agenţia de presă STA preluat de agerpres
"Ţara noastră este conştientă de rolul apiculturii şi al managementului sustenabil al resurselor naturale, astfel că ar fi corect să aratăm acest lucru şi Consiliului UE printr-un gest simbolic", se arată într-o iniţiativă adresată recent premierului, preşedintelui şi liderilor celor două camere din Parlament de către Asociaţia apicultorilor sloveni.
Apicultorii cred că acest cadou special "ilustrează bogata tradiţie a apiculturii slovene şi meşteşugul tradiţional al decorării stupilor" şi, în acelaşi timp, promovează Slovenia ca o "ţară a lemnului".
Asociaţia reaminteşte că Slovenia a mai donat şi cu alte ocazii familii de albine, de exemplu Vaticanului şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În anul 2017, la iniţiativa Sloveniei, ONU a declarat Ziua mondială a albinelor, care este marcată, în fiecare an, la 20 mai pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatori. Data aleasă reprezintă ziua de naştere a slovenului Anton Jana (20 mai 1734 - 13 septembrie 1773) considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.
Slovenia ar putea dona familii de albine tuturor statelor membre UE
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.586
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.586

407
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
407

3.866
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.866

8.247
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.247

4.180
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.180

4.067
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.067

66
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
66

8.439
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.439

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.717
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.717

627
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
627

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.833
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.833
















Comentează