Comunitatea academică din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) își exprimă, luni, regretul pentru moartea Papei Francisc, „un lider spiritual remarcabil și un prieten apropiat al universității noastre”, se arată într-un comunicat emis de instituția de învățământ.
„Papa Francisc a fost un simbol al compasiunii, un promotor al dialogului interreligios și un susținător al valorilor fundamentale precum pacea, justiția socială și protecția mediului. Acțiunile și învățăturile sale au inspirat milioane de oameni din întreaga lume, indiferent de confesiunea lor religioasă”, se arată în comunicat.
Potrivit universității, în ultimii șase ani, SNSPA a dezvoltat o rețea specială sub patronajul Papei Francisc.
„În data de 21 martie 2019, Papa Francisc a inaugurat, prin videoconferință, Centrul Regional Scholas Occurrentes din cadrul SNSPA, unic în Europa de Est. Papa Francisc a creat în anul 2013 rețeaua Scholas Occurrentes, o mișcare de tineret pentru educație, care desfășoară activități pe cinci continente, cu scopul de a-i sprijini pe cei marginalizați și de a dezvolta o lume mai echitabilă și mai unită. De asemenea, primul centru din Europa al programului internațional, University of Meaning / Universidad del Sentido, inițiat de Papa Francisc, s-a deschis la SNSPA în septembrie 2020”, se mai arată în comunicat.
Membrii comunității academice adaugă că, în cadrul Congresului Internațional al Catedrelor Scholas, desfășurat pentru prima dată în România, în septembrie 2024, Papa Francisc a oferit SNSPA Măslinul Păcii, „un gest profund de solidaritate și speranță, dedicat comunității universitare”.
„SNSPA își reafirmă angajamentul de a păstra și onora moștenirea spirituală și morală lăsată de Papa Francisc. (...) În aceste momente de doliu, ne alăturăm milioanelor de credincioși din întreaga lume pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc. Transmitem sincere condoleanțe comunității catolice și tuturor celor care au fost inspirați de viziunea sa de pace, solidaritate și iubire față de semeni”, se mai arată în comunicat.
Comentează