Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soția unui senator PSD, turnată de colaboratori: 23 de inculpați și-au recunoscut vina

DNA 1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:

DĂNCILĂ DORINA și OLARIU GHEORGHE, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată,

DOLEANU VERONICA, KEREȘI RALUCA LAVINIA, MICLĂUȘ DORINA ROXANA, MOLDOVAN IOANA FELICIA, SABĂU ANGELA, SZEKELY ILINCA CODRUȚA, SUCIU EMILIA MARIANA, ȘUT ROXANA IOANA, UNGUREANU MARIANA, VIMAN VASILE, BARZ GABRIELA SIMONA, BIDIAN IRINA, CHIȘ MARIA, DUMA MARIA PERSIDA, LUPEA MARIANA, ROMAN DACIANA-MARIA, RUSU COSMINA LOREDANA, VLAS ADRIANA ATENA, SALANȚĂ GHEORGHE și BĂRGĂOANU NONA ȘTEFANA, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

HARMATH CLAUDIA CRISTINA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În intervalul 2013 – prezent, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia, soția senatorului PSD Alexandru Cordoș, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a pretins și a primit direct sau prin intermediul inculpatei Harmath Claudia Cristina, de la persoanele mai sus menționate, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatului Harmath Claudia Cristina,

- 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatului Olariu Gheorghe,

- 2 ani și o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatei Dăncilă Dorina,

- 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpaților: Doleanu Veronica, Kereși Raluca Lavinia, Moldovan Ioana Felicia, Miclăuș Dorina Roxana, Sabău Angela, Szekely Ilinca Codruța, Suciu Emilia Mariana, Șut Roxana Ioana, Ungureanu Mariana, Viman Vasile, Barz Gabriela Simona, Bidian Irina, Chiș Maria, Duma Maria Persida, Lupea Mariana, Roman Daciana-Maria, Rusu Cosmina Loredana, Vlas Adriana Atena și Bărgăoanu Nona Ștefana.

De asemenea, procurorii au propus, printre altele, și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile.

Dosarul de urmărire penală privind pe cei 23 de inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.