Cristian Rizea poate fi reținut ... dar nu arestat

Autor: Politic Scan

Publicat: 09-03-2016

Actualizat: 09-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Camera Deputaților a decis că deputatul PSD Cristian Rizea poate fi reținut, deși acesta a încercat să-și înduplece colegii. 272 de deputați au fost prezenți, din care 255 au votat: 141 pentru și 114 împotrivă.

UPDATE: Cristian Rizea nu poate fi arestat, a hotărât Camera Deputaților. Pentru încuviințarea arestării s-au pronunțat 120 de deputați, în condițiile în care erau necesare 122 de voturi.

„Ancheta merge mai departe, însă ceea ce refaceţi, doamnelor şi domnilor deputaţi, este normalitatea şi legalitatea unei anchete judiciare”, a spus Rizea înaintea votului, conform Mediafax.

Deputatul PSD le-a cerut colegilor deputaţi să se gândească la adopţia fiului său.

„Ceea ce nu ştiţi, stimaţi colegi, este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de mine şi soţia mea. Acest demers, conform legilor din România se încheie în luna noiembrie a acestui an. Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă începând de mâine voi putea sau nu să continui această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea familie”, a mai spus el, conform sursei citate.

Luni, 7  martie, Comisia juridică a Camerei Deputaților a oferit un aviz pozitiv în privința cererii procurorilor DNA privind reținerea și arestarea deputatului PSD.  Acesta este acuzat de trafic de influență. Potrivit procurorilor, Rizea ar fi intervenit la un angajat al RAPPS precum și la un funcționar din cadrul Primăriei Chiajna, „onorariul” pentru aceste acțiuni fiind de 300.000 euro.

Citiți și: Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil pentru reținerea și arestarea lui Cristian Rizea

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri