Șoc în Italia! Unchiul Laurei Pausini, omorât de un român care a fugit de la locul accidentului

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 04-11-2025 10:55

Article thumbnail

Sursă foto: www.italiamusicexport.com

Unchiul celebrei cântărețe italiene Laura Pausini, Ettore Pausini, a murit într-un accident rutier petrecut la periferia orașului Bologna. Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, a fost lovit mortal de un autoturism în timp ce mergea cu bicicleta pe strada Stradelli Guelfi.

Șoferul mașinii a fugit de la locul tragediei, însă autoturismul implicat a fost descoperit câteva ore mai târziu de poliție. Proprietarul vehiculului a declarat că nu el se afla la volan, ci un cunoscut căruia îi împrumutase mașina — același bărbat care, la peste 24 de ore de la accident, s-a predat autorităților, conform Fanatik.

Cine este românul implicat în accident

Potrivit presei italiene, cel care a provocat tragedia este un tânăr de 29 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească. Acesta s-a prezentat singur la sediul Poliției Locale din Bologna și a recunoscut că el se afla la volan în momentul impactului.

Deși anchetatorii îl identificaseră deja pe baza imaginilor de supraveghere și a traseului reconstituit, tânărul a beneficiat de o procedură mai blândă, fiind denunțat în stare de libertate, în condițiile în care nu avea antecedente penale și s-a predat voluntar.

El este acuzat de omor din culpă, fugă de la locul accidentului și omisiune de ajutor.

Cum s-a petrecut tragedia

Accidentul a avut loc duminică, 2 noiembrie, în jurul orei 13:30. Ettore Pausini se întorcea dintr-o plimbare obișnuită cu bicicleta sa, când a fost lovit în plin de un vehicul care circula din sens opus. Impactul a fost devastator – bicicleta a fost proiectată la câțiva metri distanță, iar bătrânul a fost prins sub mașină.

Martorii au povestit că șoferul a continuat drumul spre San Lazzaro, fără să se oprească. Mașina a fost găsită ulterior de carabinieri la circa doi kilometri de locul tragediei.

Medicii au încercat aproape o oră să îl resusciteze pe Ettore Pausini, însă rănile erau prea grave. Decesul a fost declarat la fața locului, în jurul orei 14:30.

Cine era Ettore Pausini

Ettore Pausini, văduv și tată al unei fiice stabilite în Trentino, era un om cunoscut și respectat în comunitate. Lucra de peste trei decenii ca bărbier în Bologna și era pasionat de ciclism.

În trecut, a învins o boală gravă – cancerul – și devenise unul dintre ambasadorii asociației Onconauti, care ajută pacienții oncologici să se reintegreze după tratament.

Laura Pausini a vorbit adesea cu mândrie despre unchiul ei. În 2016, artista a publicat un mesaj emoționant însoțit de o fotografie cu acesta, scriind:

„Ettore 1, cancerul 0 – meciul vieții. Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au îngrijit. Te iubesc, unchiule.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri