Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Social democrații conduc Comisia de Cod Electoral

vlase

Deputatul social democrat Gabriel Vlase a preluat conducerea Comisiei de Cod Electoral, după ce liberalul Mihai Voicu și-a dat demisia.

Parlamentarul a fost votat, marţi, cu 312 voturi "pentru" şi trei abţineri, iar social-democraţii angajându-se să avanseze forma finală a Legii votului prin corespondenţă săptămâna viitoare.

În primă fază, parlamentarii PNL s-au opus acestei nominalizări, dar s-au răzgândit și au acordat votul.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a anunţat că social-democraţii se angajează să termine acest proiect în Comisie până cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare.

Cei de la România Curată atrag atenția că noul președinte al Comisiei de Cod Electoral a absolvit școala SRI și și-a luat doctoratul la școala lui Gabriel Oprea (care este suspectat de plagiat, dar și că a coordonat teze doctorale suspectate de plagiat).

Citește și Votul prin corespondență. Dincolo de teatrul de păpuși

Sursa foto: Ziarul Atac

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.