Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Socialiştii bulgari refuză să preia guvernarea

Partidul Socialist bulgar a refuzat mandatul exploratoriu oferit de preşedintele Rosen Plevneliev (foto) pentru formarea unui guvern, după demisia executivului condus de Boiko Borisov, la 17 noiembrie, informează BTA şi Novinite, potivit agerpres.

Socialiştii, al doilea grup parlamentar în Adunarea Naţională, sunt a doua formaţiune care refuză propunerea de a forma guvernul. Potrivit socialiştilor, actualul legislativ şi-a epuizat potenţialul şi sunt necesare alegeri anticipate, pe care aceştia le propun pentru 27 martie 2017.

Un avion cu 47 de pasageri la bord s-a PRĂBUŞIT după decolare

O nouă ofertă va fi prezentată de preşedinte Blocului Reformist (o coaliţie de partide de centru şi de dreapta) luni, 12 decembrie, într-un ultim efort de ieşire din criza politică după demisia premierului Borisov.

Blocul Reformist - partenerul de coaliţie al partidului GERB condus de Boiko Borisov - a anunţat deja că marţi va lansa consultări în vederea formării unei noi majorităţi parlamentare.

Dacă şi această tentativă va eşua, şeful statului va fi obligat să numească un guvern interimar, iar Bulgaria se va îndrepta spre alegeri anticipate, pentru a treia oară în mai puţin de patru ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.