Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Socialiştii bulgari vor apropierea de Moscova şi protejarea intereselor naţionale în cadrul UE

Klassa.bg
Kornelia Ninova

Sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei dăunează Bulgariei, care ar trebui să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Moscova şi să-şi apere interesele în interiorul Uniunii, a declarat lidera Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, înaintea alegerilor legislative din 26 martie, transmite vineri Reuters, potrivit agerpres.

'Partidul Socialist Bulgar este împotriva prelungirii sancţiunilor impuse Rusiei pentru că acestea afectează interesul naţional al Bulgariei - economia, agricultura, turismul bulgare', a declarat Ninova într-un interviu pentru Reuters. 'Noi pierdem de pe urma acestor sancţiuni', a insistat şefa socialiştilor bulgari, care a preluat conducerea partidului anul trecut.

Reporterul britanic, care INVENTASE traficanţi de arme în România, şi-a văzut moartea cu ochii

Sprijinul faţă de această formaţiune aproape s-a dublat, până spre 30%, după ce candidatul său pro-rus Rumen Radev a câştigat alegerile prezidenţiale în noiembrie 2016.

Socialiştii se află acum umăr la umăr cu partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borisov, o situaţie ce face puţin previzibil rezultatul alegerilor şi, cel mai probabil, va impune formarea unui guvern de coaliţie fragil.

În timp ce Partidul Socialist se pronunţă pentru un rol sporit al statului în economie şi pentru relaţii mai apropiate cu Moscova, platforma GERB propune adâncirea legăturilor cu Bruxellesul şi continuarea politicilor liberale.

Suma COLOSALĂ pe care Biserica Anglicană a plătit-o 'să închidă gura' minorilor abuzati SEXUAL

'Suntem ferm în favoarea apartenenţei la Uniunea Europeană şi pentru viitorul european al Bulgariei (...) Însă aşteptăm acelaşi lucru şi în direcţia Bulgariei. Nu acceptăm standarde duble, Europa cu două viteze şi o atitudine diferită', a declarat Ninova.

În timpul campaniei, ea a promis explicit că, cu prima ocazie în care se va supune la vot în cadrul UE, va încerca blocarea sancţiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeii. Un stat membru nu se poate opune prin veto prelungirii sancţiunilor, fiind necesară o majoritate calificată, însă Bulgaria va deţine preşedinţia semestrială a UE în prima jumătate a lui 2018, ceea ce îi va oferi o platformă pentru punctele sale de vedere.

Bulgaria, cel mai loial satelit al Kremlinului în perioada Războiului Rece, rămâne cea mai populară destinaţie de vacanţă pentru ruşi, mulţi dintre cumpărând proprietăţi mai ales pe litoralul Mării Negre.

Un avion de pasageri A PIERDUT o elice în timpul zborului - FOTO

Partidul de centru-dreapta GERB este de acord că sancţiunile afectează Bulgaria, dar subliniază că Sofia ar trebui să-şi arate solidaritatea cu Uniunea Europeană, condiţionând ridicarea lor de respectarea de către Moscova a acordurilor de la Minsk.

Pe de altă parte, socialiştii vor relansarea unora dintre proiectele energetice cu Rusia, precum cel al centralei nucleare de la Belene. Bulgaria este în prezent aproape în totalitate dependentă energetic de Rusia.

Socialiştii mai propun înfiinţarea unui fond de stat de 500 milioane de leva (250 milioane de euro) pentru stimularea industriei şi creşterea veniturilor în cel mai sărac stat membru al UE

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.