Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Societatea civilă cere o cooperare transparentă cu instituțiile statului

FDVPDR
Lăcrămioara Frăsineanu

Societatea civilă a ieșit la rampă într-o dezbatere online din domeniul sănătății, pentru a vorbi despre rolul activ și capacitatea de reacție a organizațiilor și instituțiilor non-guvernamentale în această criză fără precedent, generată de pandemie.

”Societatea civilă a acţionat prin diverse mecanisme pentru combaterea pandemiei, inclusiv redirecţionare de fonduri şi dotare cu echipamente”, a precizat Lăcrămioara Frăsineanu, manager de proiect la Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul videoconferinței organizată marți de trustul de presă Bursa.

Aceasta a afirmat: "Vă asigur de aprecierea mea şi a organizaţiei pe care o reprezint, şi îi felicit pe cei care au fost şi sunt în continuare în linia întâi, medici şi farmacişti care sunteţi în bătaia puştii. Ca reprezentant al societăţii civile aş dori să subliniez rolul pe care societatea civilă l-a avut şi îl are în continuare prin efortul comun, cerut chiar de OMS pentru combaterea noului virus. Societatea civilă a acţionat prin diverse mecanisme, de finanţare, prin redirecţionare de fonduri, dotare de echipamente, susţinerea unor proiecte diferite care au avut ca scop combaterea acestei pandemii. Senatul Ştiinţific, care este divizia de cercetare a Fundaţiei Dan Voiculescu, a lansat un concurs, un apel de proiecte, care şi-a propus să contribuie la cunoaşterea şi combaterea Covid-19, un mecanism cu finanţare proprie. De asemenea, am contribuit la achiziționarea a cinci unităţi modulare pentru Institutul Clinic Fundeni, pentru secţia de triaj, pentru a susţine eficienţa actului medical în această pandemie".

Aceasta a precizat că proiectul lansat de Senatul Ştiinţific s-a încheiat pe 15 iunie, urmând ca proiectele înscrise în concurs să fie analizate de către o comisie de specialiști din domeniul medical.

"Acum suntem deja în faza finală de desemnare a proiectului câştigător care va intra în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea României. Am primit o serie de proiecte cu tematici variate, marea majoritate vizând soluţii de tratament. Să spunem că unele dintre ele sunt soluţii naturiste care, din păcate, nu au răspuns imediat şi ţintit, dar am avut şi soluţii de diagnostic avansate, cu tehnologii bazate pe inteligenţa artificială şi machine learning", a declarat Lăcrămioara Frăsineanu.

La finalul intervenției sale, aceasta a mai adăugat: "În calitate de exponenţi ai societăţii civile, am solicitat instituţiilor statului, implicate, de asemenea, în criza Covid, o cooperare transparentă deoarece şi la nivelul instituţiilor de stat s-au dezvoltat nişte proiecte tot pentru cunoaşterea noului virus. Noi am adus în atenţie ceea ce am identificat ca fiind propuneri de impact şi am cerut, în acelaşi timp, să primim aceleaşi informaţii şi să vedem care este stadiul proiectelor selectate de instituţiile de stat, în speţă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru că ei au avut un astfel de proiect, cu 2 apeluri, ambele deschise în luna aprilie. În general, societatea civilă s-a implicat în mod activ, în principal la nivel comunitar, lăsând statul să acţioneze strategic la nivel naţional, dar au fost şi anumite proiecte ale societăţii civile care au avut impact national, cum a fost acest apel de proiecte deschis de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.