DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Solicitare CRUCIALĂ după crima de la metrou: Cum vor bucureștenii să evite noi tragedii pe peroane

Politia Capitalei
criminala metrou

O petiţie pentru instalarea de "scuturi anti-suicid” pe marginea peroanelor de metrou a fost iniţiată online, după incidentul de marţi seară, în care o tânără a fost împinsă în faţa garniturii de metrou în staţia Dristor 1 şi a murit. Petiţia a fost semnată deja de aproape 10.700 de persoane.

Semnatarii solicită Primăriei Capitalei şi Metrorex instalarea unor „scuturi anti-suicid”, transparente, pe toată lungimea peronului, cu uşi care se deschid doar când trenul este în staţie, blocând, astfel, persoanele să ajungă în zona de rulare a metroului şi, deci, tentativele de omor, suicid sau accidentele.

Citește și: REVOLTĂTOR Tatăl fetei care a scăpat cu viață spune ce a pățit fiica sa, la poliție, când s-a dus să le spună despre ce a pățit: Detalii despre criminală

Oamenii propun ca, în cazul în care nu există suficiente fonduri pentru scuturi, să fie montaţi senzori în dreptul staţiilor, care să ducă la oprirea curentului când detectează mişcare.

"Dacă nu este posibil din cauze financiare montarea scuturilor, atunci montarea unor senzori în dreptul staţiilor pentru a opri curentul şi metroul în tunel când detectează mişcare de pe peron în direcţia zonei de rulare a trenului”, se arată în motivarea petiţiei.

De asemenea, semnatarii solicită montarea unor camere de supraveghere performante, cu rezoluţie mare, pentru „identificarea mai uşoară a persoanelor periculoase ce atentează la bunurile si viaţa călătorilor”.

Petiţia a fost iniţiată după ce o tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.

Citește și: Doar așa SCĂPAȚI cu viață! Ce trebuie să faceți dacă ajungeți pe șine, în fața metroului

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Conform Poliţiei, cea care a fost prima ţinta agresiunii a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00, anunță News.ro.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.