Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Solidaritate între Parlament şi Cotroceni: Faţadele celor două palate, iluminate în roz

presidency.ro
Cotroceni roz

Luni, 1 octombrie a.c., Administrația Prezidențială marchează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua luptei împotriva cancerului de sân, prin iluminarea Palatului Cotroceni în culoarea roz, începând cu ora 20:00.

La fel ca în anii precedenți, această inițiativă are scopul de a conștientiza asupra importanței prevenției și depistării precoce a cancerului de sân.

"Prin acest demers, Administrația Prezidențială reiterează necesitatea educației în sănătate, alăturându-se, totodată, instituțiilor publice care încurajează populația să trateze cu prioritate sănătatea. Fiecare dintre noi trebuie să devină mai responsabil în ceea ce privește propria sănătate, iar astfel de acțiuni pot contribui în acest sens", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Și fațada Palatului Parlamentului va fi iluminata, luni, în culoarea roz, în semn de solidaritate cu lupta femeilor din întreaga lume împotriva cancerului la sân, anunță Camera Deputaților într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri făcute de dr. Oz: Cum știi care fructe și legume combat cancerul, în funcție de culoarea lor .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.