Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Solstițiul de iarnă va avea loc vineri: tradiții și obiceiuri în folclorul românesc / Torțe aprinse pe munte

Pinterest
solstitiul de vara solstitiul de iarna

Solstițiul de iarnă va avea loc vineri: tradiții și obiceiuri în folclorul românesc / Torțe aprinse pe munte

Solstițiul de iarnă 2023 are loc vineri, 22 decembrie, la ora 5:27, potrivit site-ului astro-urseanu.ro. La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar cea a nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute, relatează Rador Radio România.

Solstiţiu înseamnă ”soare nemişcat”. Acest eveniment marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică.

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul solstițiului marcând începutul verii astronomice.

Evenimentul astronomic este legat de mişcarea anuală a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Astfel, axa înclinată a Pământului creează atât solstiţiile, cât şi echinocţiile. În cele 365 de zile cât îi ia Terrei să completeze o orbită în jurul Soarelui, planeta, cu axa sa înclinată, trece prin toate fazele.

Istoric, tradiții și obiceiuri

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea ţinea 12 zile și avea drept scop să îl ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului „Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu.

Momentul solstițiului, după care ziua începe din nou să crească, este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi.

Potrivit folclorului românesc, în ziua solstițiului de iarnă, răul și binele se bat. Cerurile se deschid, dar la fel și străfundurile. În noaptea solstițiului de iarnă, oamenii trebuie să gândească pozitiv și să-și îndrepte toate rugile către cer. Cei care vor gândi negativ pe toată durata zilei, vor avea parte de greutăți în tot anul 2024.

Tradiția mai spune că în ziua solstițiului oamenii urcau pe munte cu torțele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, apoi se rugau și făceau petreceri în jurul focului, lucru care se mai păstrează în unele sate din România.

Când are loc solstițiul de iarnă în următorii ani:

2024 – 21 decembrie 11:21

2025 – 21 decembrie 17:03

2026 – 21 decembrie 23:50

2027 – 22 decembrie 04:42

2028 – 21 decembrie 10:20

2029 – 21 decembrie, ora 16:14

2030 – 21 decembrie, ora 22:09.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.