Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SONDAJ: Date interesante despre percepţia românilor asupra Revoluţiei şi a procesului lui Ceauşescu

La 25 de ani de la schimbarea de regim, românii nu stiu adevarul în legatura cu ce s-a întâmplat în decembrie 1989 si cei mai multi considera ca evenimentele de atunci au fost initiate din interiorul României, releva un sondaj INSCOP, realizat la comanda cotidianului Adevărul în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie.

Potrivit sondajului, 78,3% dintre români nu cred ca stiu adevarul despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989, 16,8% considera ca stiu adevarul si 4,9% reprezinta non-raspunsuri.
Segmentul peste 50 de ani crede în masura mai mare decât celelalte ca stie adevarul despre evenimente.
Rugati sa se pronunte cu privire la evenimentele din decembrie 1989, 33,5% dintre români cred ca acestea au reprezentat vointa poporului român, care s-a revoltat împotriva sistemului comunist. 33,4% cred ca mai degraba a fost o lovitura de stat data de persoane care au încercat sa îl îndeparteze pe Ceausescu, în timp ce 20,9% considera ca evenimentele au fost consecinta deciziei marilor puteri de a desfiinta sistemul comunist în Europa de Est.
content-image
12,3% nu au stiut sau nu au raspuns. Pe segmente de vârsta, cei mai convinsi de autenticitatea Revolutiei sunt românii peste 50 de ani (36,4% dintre ei cred ca a fost vointa poporului).
content-image
content-image
Cei între 31-50 de ani (34,7% dintre ei) si cei peste 50 de ani (35,8% dintre ei) sunt în cea mai mare proportie convinsi si de varianta loviturii de stat. Cea mai mare proportie de non-raspunsuri (28,2% din acest segment) apare la cei sub 30 de ani.
49,5% dintre respondenti cred ca evenimentele din decembrie 1989 au fost initiate din interiorul României, în timp ce 36,2% cred ca au fost initiate din afara României. 14,2% nu au stiut sau nu au raspuns.
Cele mai multe non-raspunsuri (26,9%) sunt la segmentul care nu a avut contact direct cu perioada - 18-30 de ani.
Legat de rolul jucat de diferite personalitati la evenimentele din decembrie 1989: cea mai buna imagine o are Sergiu Nicolaescu (45,3% apreciaza un rol mai degraba pozitiv), urmat de Petre Roman (44,8% pozitiv), Ion Iliescu (41,2%) si Mircea Dinescu (39,9%).
content-image
Silviu Brucan este vazut cu un rol mai degraba pozitiv de 32,9% dintre români si Laszlo Tokes - de 25,8%. Dan Iosif este apreciat ca având un rol pozitiv de 23% dintre români, Victor Stanculescu - 22%, Gelu Voican Voiculescu - 20,4%, Virgil Magureanu - 19,4%.
Cele mai putin cunoscute personaje de la Revolutie sunt Dan Iosif - 16,7% nu au auzit de el, Virgil Magureanu - 15,8%, Victor Stanculescu - 12,1%, Silviu Brucan - 10,6%, Gelu Voican Voiculescu - 10%.
În ceea ce priveste procesul sotilor Ceausescu, 68,4% dintre români cred ca acesta a fost incorect, 12,7% considera ca a fost un proces corect, 10,5% sustin ca nu stiu sau nu au cunostinta despre acest eveniment si 8,4% nu raspund.
content-image
70,7% dintre români cred ca verdictul în procesul sotilor Ceausescu a fost unul incorect, 10,7% considera ca a fost corect, 9,1% nu cunosc evenimentul. 9,5% reprezinta non-raspunsuri.

Persoanele peste 30 de ani cred în mult mai mare masura decât cele sub 30 de ani ca a fost vorba de un proces incorect. Cele mai multe non-raspunsuri apar la segmentul 18-31 de ani.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevarul în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie. Pachetul de întrebari privind evenimentele din decembrie 1989 a fost realizat împreuna cu revista Historia.
Volumul esantionului a fost de 1.076 persoane si este reprezentativ pentru populatia României de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima admisa a datelor este de 3%, la un grad de încredere de 95%.
Metoda folosita a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondentilor.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.