SONDAJ CURS - 9 din 10 români se tem că se vor îmbolnăvi de COVID-19. Românii sunt convinşi că va urma o criză economică majoră

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-04-2020

Actualizat: 10-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS a realizat în prima săptămână din luna aprilie un sondaj cu privire la epidemia de coronavirus şi efectele acesteia asupra economiei. Potrivit cercetării sociologice, peste 70% dintre români sunt convinşi că după epidemie va urma o criză economică majoră. Românii se tem cel mai mult în această perioadă că ei sau cineva drag se va îmbolnăvi de COVID-19, că le va scădea salariul sau vor rămâne fără loc de muncă.

Întrebaţi "Cum credeţi că va evolua economia după ce starea de urgenţă va fi ridicată?", 74% dintre respondenţi sunt de părere că va urma o criză economică majoră, 9% sunt de părere că economia va stagna, 7% afirmă că vom avea probleme pentru o scurtă perioadă dar apoi creşterea economică va reveni şi doar 1% afirmă că vom avea creştere economică la finalul epidemiei.

content-image

Printre principalele temeri ale românilor, legate de epidemie şi consecinţele ei, se numără teama de boală (89%), teama de îmbolnăvirea cuiva drag (65%), scăderea salariului (57%), pierderea locului de muncă (51%).

content-image

În privinţa scumpirilor, 46% dintre români sunt de părere că preţurile au crescut, însă în limite suportabile, iar 23% sunt de părere că preţurile au crescut mult.

content-image

Metodologie:

Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă în România, neinstituționalizată, în vârstă 18 ani şi peste

Volumul eşantionului: 980 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3.2% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt neponderate

Perioada de realizare: 1 - 7 aprilie 2020

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri