Sondaj CURS| Nicușor Dan și Ilie Bolojan se prăbușesc în ritm accelerat: Actual președinte are dublu motiv de îngrijorare

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-11-2025 16:45

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Un sondaj realizat la nivelul Bucureștiului de CURS, în perioada 3-14 noiembrie 2025, ne arată încrederea pe care bucureștenii o au în personalitățile politice, iar în cazul lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan se observă o prăbușire accelerată. Pentru actualul președinte o mare problemă este și cea legată de percepția bucureștenilor privind ”cel mai bun primar”, clasament în care Nicușor Dan ocupă doar locul al treilea.

Sondaj CURS| Se ascute bătălia pentru Primăria Capitalei: Patru candidați s-au desprins aproape decisiv. Jocurile mari le fac candidatii “mici”

Conform sondajului CURS, politicianul cu cel mai mare capital de încredere în București este Daniel Băluță, candidatul PSD la Primăria Capitalei, cu 64% dintre repondenți având ”părere bună sau foarte bună”.

Pe locul secund se clasează Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, cu 54% dintre repondenți având ”părere bună sau foarte bună”.

Președintele Nicușor Dan este abia pe locul 3 în topul încrederii și a scăzut sub pragul psihologic de 50%, ajungând la 49% dintre repondenți având ”părere bună sau foarte bună”.

Premierul Ilie Bolojan se prăbușește în ritm accelerat în topul încrederii, doar 37% dintre repondenți mai au o ”părere bună sau foarte bună” despre actualul premier.

Ceilalți doi candidați importanți la Primăria Capitalei sunt destul de departe în topul încrederii. Cătălin Drulă are un grad de favorabilitate de 32%, în timp ce Anca Alexandrescu are doar 28%.

Traian Băsescu, cel mai bun primar din istoria Bucureștiului

Sondajul CURS a venit și cu o surpriză: topul celor mai buni primari din istoria post decembristă a Bucureștiului. Traian Băsescu ocupă primul loc în preferințele bucureștenilor cu 27%.

Pe locul secund se află Gabriela Firea cu 25%, în timp ce Nicușor Dan este abia pe locul 3 cu 21%.

Pentru actualul președintele este o lovitură de imagine, el încercând să transfere din capitalul său politic către candidatul USR, Cătălin Drulă, dar se pare că rezervele s-au cam epuizat.

METODOLOGIE

metodologie

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri