Sondaj CURS - Românii nu cred că Pensiile speciale vor fi într-adevăr eliminate

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-07-2023

Actualizat: 23-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sondaj CURS - Românii nu cred că Pensiile speciale vor fi într-adevăr eliminate

Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS a publicat datele celui mai recent sondaj, realizat în perioada 8-20 iulie 2023.

Vezi și: Sondaj CURS - Intenția de vot la nivel național: AUR urcă pe locul 2, PSD se menține peste 30%

Una din întrebări a vizat în mod expres Tema pensiilor speciale.

Respondenții au indicat clar că nu cred în promisiunea eliminării acestor pensii. Doar 9 la sută cred în promisiunea Guvernului în timp ce 85% NU cred în eliminarea lor.

”Noul guvern a promis tăierea pensiilor speciale. Credeți că acestea vor fi tăiate în mod real?

Da – 9%

Nu, deoarece nu dorește cu adevărat – 63%

Nu, deoarece va fi blocat de Justiție – 22%

Nu știu/ Nu răspund – 6%”

content-image

De menționat că prin Parlament a trecut un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. El se află acum în atenția Curții Constituționale în urma sesizării înaintare de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Judecătorii CCR vor judeca pe 26 iulie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la pensiile speciale și la interzicerea cumulului pensie-salariu, anunțăCurtea Constituțională.

De remarcat și că 4 din cei 9 judecători ai CCR sunt beneficiari de pensii speciale – VEZI AICI

Metodologie

Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România

Volumul eşantionului: 1064 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt neponderate

Perioada de realizare: 8 - 20 iulie, 2023

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri