Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse - au debutat pozitiv în noul an competițional, toate reușind să urce în clasament, potrivit primei ierarhii pe 2026 publicată luni de WTA.
Cea mai bine clasată româncă este Jaqueline Cristian, care a urcat un loc și se află pe poziția 38 WTA, cu 1.324 de puncte, după ce la finalul anului trecut ocupa locul 39.
Un salt mai consistent a reușit Sorana Cîrstea, care a câștigat două poziții și se află acum pe locul 41 mondial, cu 1.243 de puncte, față de locul 43 anterior, scrie Mediafax.
Sorana Cîrstea a anunțat că acesta este ultimul an în care participă la nivel profesionist.
De asemenea, Elena-Gabriela Ruse a înregistrat o urcare de trei locuri în clasament, până pe poziția 85 WTA, cu 825 de puncte.
Liderul clasamentului mondial rămâne Aryna Sabalenka (Belarus), cu 10.490 puncte, urmată de Iga Swiatek (Polonia), cu 8.178 puncte.
Podiumul este completat de Amanda Anisimova (SUA), cu 6.287 puncte, care a urcat o poziție, devansând-o pe compatrioata sa, Coco Gauff.





























Comentează