Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Cîmpeanu, somat să revină asupra deciziei de modificare a structurii anului școlar: 'Ar putea afecta echilibrul psihic și fizic al elevilor'

Inquam Photos / Octav Ganea
Sorin Cîmpeanu

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți (FNAP) solicită autorităților revenirea asupra deciziei de modificare a structurii anului școlar și a calendarului Evaluării Naționale, hotărâre care ar fi fost luată fără consultarea partenerilor de dialog social.

„Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a aflat din presă, cu stupefacție, deciziile adoptate de Ministerul Educației fără o consultare prealabilă a partenerilor de dialog social, conform art. 80 din Legea Educației Naționale. Nu înțelegem de ce într-un interval atât de scurt Ministerul Educației a luat o decizie cu impact negativ asupra unei generații de elevi, care vor susține Evaluarea Națională, sesiunea 2021, generație care a fost văduvită de-a lungul celor nouă ani de studiu de manuale școlare, de o curriculă predată conform cerințelor Institutului de Științe ale Educației. Această generație a fost grav afectată de actualul context pandemic, cumulând în clasa a VII-a și a VIII-a peste 6 luni de învățământ exclusiv online”, se arată într-un comunicat, remis miercuri presei, de FNAP.

Conform acestuia, această decizie luată „pe genunchi” arată o cruntă lipsă de viziune asupra interesului național, asupra aplicării principiilor calității în educație.

Ludovic Orban, întrebat dacă Rareș Bogdan este un șarpe crescut în PNL: Era deja crescut! M-a dezamăgit

„Plecând de la premisa că există o explicație a deciziilor luate într-un interval atât de scurt, considerăm că necomunicarea publică a informațiilor și lipsa dialogului social, care ar putea susține decizia, arată lipsa de transparență decizională, reprezintă o încălcare flagrantă a principului transparenței prevăzut in art. 3 lit. m) din LEN. Faptul că Ministerul Educației își permite să-și asume această decizie, chiar și la nivel politic, nu trebuie să afecteze o generație de elevi, afectată deja de măsurile de până in acest moment”, mai susțin reprezentanții părinților.

Aceștia arată că o vacanță de primăvară, prelungită în mod forțat cu încă două săptămâni, va determina o ruptură în procesul educațional, planificările profesorilor privind activitatea remedială vor fi date peste cap, aspecte ce vor determina creșterea dimensiunii lacunelor competențelor nedobândite.

Decalarea acestor date reprezintă un factor în plus de accentuare a stresului elevilor, susțin părinții.

„Programarea tradițională a examenelor în luna iunie a avut în vedere și disconfortul termic, care ar putea afecta echilibrul psihic și fizic al elevilor. De asemenea, nu înțelegem de ce această măsură vizează doar Evaluarea Națională, în timp ce calendarul Bacalaureatului a rămas nemodificat. Domnule ministru, onorați guvernanți, considerați că vă veți putea uita în ochii copiilor care vor avea de susținut examenele naționale, purtând masca, în luna lui Cuptor?”, se mai arată în comunicat.

S-a umplut paharul la Parchetele Militare - Pîrlog ajunge pe mâna Inspecţiei Judiciare

FNAP solicită autorităților să revină asupra deciziei de modificare a structurii anului școlar și a calendarului susținerii Evaluării Naționale. „În cazul în care nu veți da curs solicitării noastre, FNAP își rezervă dreptul de a întreprinde toate demersurile legale în vederea apărării și susținerii drepturilor educabililor, în virtutea interesului superior al copiilor”, au mai transmis reprezentanții părinților.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat marți modificarea structurii anului școlar.

„Pentru ca perturbările să fie minime am propus o serie de modificări în structura anului școlar. (...) Propunând o vacanță de primăvară care să înceapă pe data de 2 aprilie până în 4 mai, va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice și ortodoxe. Deci vacanță de primăvară prelungită cu trei săptămâni. În acest fel, perioada lunii aprilie, care e cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilității. Al doilea avantaj e că examenul de bacalaureat se păstrează la datele planificate, cu prezență fizică. Se va desfășura între 28 iunie și 1 iulie. Vom echivala competențele. Un alt avantaj, în afară de derularea până pe 31 martie a simulărilor, se regăsește în păstrarea datelor evaluărilor claselor a IV-a și a VI-a, iar la clasa a II-a urmând a fi reprogramate în luna mai”, anunță ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.