Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Grindeanu anunţă lansarea licitaţiei pentru modernizarea staţiilor de cale ferată Ploieşti Vest, Buşteni şi Videle

Agerpres
Sorin Grindeanu

Licitaţia pentru modernizarea staţiilor de cale ferată Ploieşti Vest, Buşteni şi Videle a fost lansată joi, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

"A fost lansată astăzi licitaţia pentru modernizarea staţiilor de cale ferată Ploieşti Vest, Buşteni şi Videle! Investiţia, în valoare de 38,87 milioane de lei (fără TVA), este finanţată prin Programul Transporturi şi derulată de CFR SA", a notat el.

Pentru fiecare contract, durata pentru elaborarea proiectului tehnic şi pentru execuţia lucrărilor este de 24 de luni, potrivit Agerpres.

Modernizarea celor trei staţii de cale ferată prevede: reabilitarea clădirilor de călători, reamenajarea piaţetei staţiilor şi a zonelor adiacente, modernizarea peroanelor şi a copertinelor, prelungirea şi supraînălţarea peroanelor (staţiile Buşteni şi Videle), reabilitarea tunelului pietonal (staţia Buşteni), modernizarea instalaţiilor de telecomunicaţii şi pentru siguranţa circulaţiei şi amenajarea unei parcări în staţia Videle.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.