Sorin Grindeanu, liderul PSD, îl atacă dur pe candidatul USR la Primăria Capitalei. Comentând lipsa unui spital de Mari Arși în România la zece ani de la tragedia de la Colectiv, Grindeanu spune că România nu are profesioniști și că singurul spital de arși avansat e chiar la Timișoara, acolo unde e gestionat de membri PSD.
Cătălin Drulă dă lecții degeaba
"Nu am fost doar noi, au fost și alții, dar asta nu înseamnă că România nu trebuie să aibă un Spital de Mari Arși. La Timișoara e o fază înaintată, e un timp foarte scurt până când va fi finalizat Spitalul de Mari Arși, e un proiect gestionat de Alexandru Rogobete, ministru al Sănătății și membru PSD. Va fi finalizat în curând, deși e mai târziu, dar e o dovadă că lucrurile se fac acolo unde există profesioniști. La fel ca la autostrăzi, în cazul spitalelor nu s-au găsit profesioniștii care să deblocheze proiecte pentru români. Văd acum lecții date de unii pentru Primăria București care când au fost miniștri nu au făcut niciun kilometru de autostradă",a declarat Sorin Grindeanu.
Alexandru Rogobete a transmis și el un mesaj la zece ani de Colectiv
La zece ani de la tragedia din Colectiv, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că simte rușine uneori pentru nepăsarea și indolența sistemului care nu a reușit să să construiască ceea ce trebuia demult făcut.
„Au trecut 10 ani. Zece ani de durere, de rușine, de neputință. Zece ani de când sistemul medical din România a fost zguduit din cele mai fine temelii. De ce până acum 7 ani nu au fost începute centrele de arși? Nu știu… și uneori nici nu mai pot înțelege. Ce știu sigur este că în 2022 le-am început, împreună cu echipa de la Ministerul Sănătății. Le coordonez de 3 ani – atunci ca secretar de stat, acum ca ministru. Și nu e despre mine. E despre o echipă întreagă și despre toți cei care nu au renunțat să creadă că se poate și în România. Simt rușine uneori. O rușine grea, pentru nepăsare și indolențǎ. Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii și asistentele își sacrificau zilele și nopțile în spitale, ținând sistemul pe umeri”, spune, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta amintește de medici, asistente, brancardieri, „cei care și-au făcut datoria cu inima, chiar și atunci când statul părea că i-a uitat”.
Rogobete spune că lor li datorează respectul atât el, cât și întreaga țară, pentru că „au ținut vie flacăra speranței în sistemul de sănătate românesc”.
„Astăzi, România are în construcție trei centre de arși, iar cel de la Timișoara se va finaliza chiar anul acesta. După 10 ani de așteptare și rușine, am început să construim ceea ce trebuia făcut demult. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat prea devreme. Le promit că nu am uitat și că România va putea trata marii arși în centre moderne, construite cu grijă și demnitate. Și da… se poate! Pentru că atunci când credem, când muncim și când iubim oamenii, România vindecă”, mai spune Rogobete.































Comentează