Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Grindeanu cere folosirea kilometrilor nerecepționați din autostrada Lugoj-Deva

autostrada Lugoj

Premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat vineri ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să îi prezinte, în cel mai scurt timp, măsurile necesare, astfel încât să poată fi folosiţi cei ''15-16 kilometri'' din autostrada Lugoj-Deva, care sunt finalizaţi, dar nerecepţionaţi.

La începutul şedinţei de Guvern, Sorin Grindeanu a afirmat că în Ministerul Transporturilor există "o birocraţie" pe care nu o înţelege.

"V-aş ruga domnule ministru al Transporturilor, dincolo de tot ceea ce înseamnă această gestiune a situaţiilor de urgenţă, există o birocraţie pe care nu o înţeleg în Ministerul Transporturilor. Atâta timp cât sunt gata (...) 15-16 kilometri de autostradă şi stăm şi ne uităm la ei şi nu putem să-i recepţionăm, v-aş ruga, în cel mai scurt timp, să-mi prezentaţi măsurile astfel încât să folosim aceşti kilometri", a mai spus Grindeanu.

Lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj-Deva, respectiv Traian Vuia - Margina, pe o lungime de 15 kilometri, sunt în curs de finalizare, astfel încât acest sector să poată fi utilizat de participanţii la trafic, însă acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică, a anunţa la sfârşitul lunii decembrie Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Refuzul de viză pentru Recepţia la terminarea lucrărilor este invocat de faptul că 'dispoziţiile legale, aşa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată şi republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract'. Regulamentul de recepţie aprobat prin HG 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naşte multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, 'efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul, în speţă Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcţiune a unor părţi din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie'", preciza CNAIR, într-un comunicat.

Potrivit CNAIR, în acest caz, "contractul este un tot unitar şi nu a fost elaborat şi întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanţie şi o parte în perioada de execuţie. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanţelor publice, nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat şi prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor".

"Dispoziţiile legale menţionate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, creează dificultăţi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a avansului, ţinând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situaţia mai multor recepţii la terminarea lucrărilor. Deciziile pe care le va lua Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice", arăta CNAIR.

Contractul de tip FIDIC Galben: Proiectare şi Execuţie a fost semnat în data de 18.10.2013 cu Asocierea Salini Impregilo SpA şi S.E.C.O.L. - Societa Edile Construzioni e Lavori S.A. - SECOL Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.

Lungimea autostrăzii Lugoj - Deva este de 28,6 km, localizată în judeţele Timiş şi Hunedoara. Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei, fără TVA, din care: 478,32 milioane de lei din fonduri de coeziune (85%), iar 84,41 milioane de lei de la Guvernul României (15%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.