DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sorin Grindeanu vorbește despre o 'Europă cu viteze diferite'

Romania UE

Poziţia României, fie că e vorba de Preşedinţie, Guvern, Parlament, privind viitorul UE în contextul Brexit este de susţinere a întăririi proiectului european în actuala formă şi nu o Europă cu viteze diferite, consideră premierul Sorin Grindeanu.

El a fost întrebat marţi, într-un interviu la Radio România Actualităţi, despre propunerile preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind viitorul UE şi despre declaraţia comună a Germaniei, Franţei, Spaniei şi Italiei care au vorbit despre o Europă cu "mai multe trepte sau zone de integrare".

Citește și: SCENE ȘOCANTE A filmat transmis LIVE, pe internet, VIOLUL prietenei ei minore

"Eu cred că, cu toţii, fie că vorbim de Preşedinţie, de Guvern, de Parlament, cu toţii trebuie să susţinem ceea ce s-a şi făcut până acum şi ceea ce s-a şi susţinut, şi anume întărirea proiectului european în această formă, nu o Europă în viteze diferite. Asta este poziţia pe care am văzut că o are şi preşedintele României, este ceea ce susţinem noi, ca Guvern, şi, de asemenea, şi Parlamentul. Sunt zile importante în luna martie, dar nu zile decisive. Se începe un anumit dialog, inclusiv la finalul lunii, la Roma, cu argumente, fiecare dintre noi va veni cu argumente. Ceea ce cred eu că e de datoria noastră este să susţinem întărirea proiectului european în această formă, nu cu viteze diferite", a declarat Sorin Grindeanu la RRA.

În opinia prim-ministrului, la acest moment România face ceea ce trebuie pe plan extern.

Citește și: Americanii au reținut o rusoaică sub acuzația că e…SPION: Cu ce se ocupa, da fapt, femeia / VIDEO HOT

"Eu cred că în momentul acesta facem ceea ce trebuie pe politica externă şi anume întărirea rolului României în UE, la Comisia Europeană, întărirea Parteneriatului strategic cu SUA. Sunt lucruri şi linii directoare ale politicii externe din ţara noastră, indiferent de cine guvernează sau cine este preşedinte sau cine conduce cele două Camere ale Parlamentului sau cine are majoritatea. Astea sunt lucruri care ne-au ghidat în ultimii ani şi care, cred eu, ne-au aşezat pe traiectoria corectă, o traiectorie corectă însemnând creşterea rolului ţării noastre în UE, în jurul valorilor comune europene. Şi, aşa cum vă spuneam, ca să definim lucrurile cât se poate de clar, întărirea Parteneriatului strategic pe care îl avem cu SUA", a precizat premierul.

Sorin Grindeanu a punctat ca o chestiune "extrem de importantă", asumată de Guvern, cu "reverberaţii în plan extern", alocarea de 2% din PIB pentru apărare.

Citește și: IMAGINI din camera în care Kim Kardashian a fost jefuită: Ce au arătat anchetatorii

"Sunt lucruri care au fost remarcate, care au fost salutate, dacă vorbim de apărare, inclusiv de secretarul general NATO, domnul Stoltenberg. (...) Nu este simplu să aloci 2% pe sectorul de apărare direct, nu credite de angajament, ci credite bugetare - această alocare va duce la investiţii în acest sector - care au fost salutate şi bine primite şi de reprezentanţii NATO şi de reprezentanţii SUA", a mai spus premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.