Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Oprescu, găsit în incompatibilitate de ANI - Fostul primar se ascunde în Grecia de anul trecut

podul.ro
Sorin Oprescu

Agenția Națională de Integritate anunță că Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada ianuarie 2018 - iunie 2020, când era șef de secția la Spitalul Universitar.

„OPRESCU MIRCEA SORIN, fost Șef Secție în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 ianuarie 2018 – 15 iunie 2020, întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de Șef Secție - Clinica Chirurgie Generală IV din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București și funcția de Manager al unui proiect finanțat din fonduri europene al cărui beneficiar a fost Spitalul Universitar de Urgență București, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006”, anunță ANI.

Condamnat definitiv pentru corupție

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.