DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sorin Ovidiu Vântu – cea mai proastă veste pentru PSD

rompress.info

Despre SOV se pot scrie romane întregi. Este, dacă îmi este acceptată comparația, părintele spiritual al multor matraplazâcuri financiare și politice de după 1990. Omul își merită cu prisosință un tablou în casa fiecărui personaj dubios pe care țara acesta l-a dat lumii.

Dacă de aspectele financiare s-a ocupat și încă se ocupă justiția, este extrem de interesant să privim un pic și spre o axă ce se dovedește extrem de păguboasă pentru PSD, și anume: SOV – alegeri – PSD. Iar aici avem două episoade:

Episodul 1: SOV – Geoană – prezidențiale 2009

Suntem la finalul campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor. Dezbaterea finală, Traian Băsescu vs Mircea Geoană. Toate sondajele îl dădeau câștigător pe Mircea Geoană, multă vreme s-a spus că omul putea să și lipsească de la orice discuție, să fie legat de un pat și ar fi câștigat.

La un moment dat, are loc următorul dialog:

Traian Băsescu: V-a plăcut întâlnirea de aseară cu Vântu?

Mircea Geoană: Am avut aseară o întâlnire cu Sorin Ovidiu Vântu, aşa cum aţi avut dumneavoastră zeci de întâlniri cu acest domn în anii în care eraţi apropiaţi. Vântu m-a sunat după interviul din Gazeta Sporturilor în care am spus că este malefic şi turbulent.

Traian Băsescu: Ieri a fost arestat Popa Nicolae. Are o legătură vizita pe care i-aţi făcut-o aseară lui Vântu cu arestarea lui Popa Nicolae? Domnul Vântu are o problemă. Martorul principal este arestat.

Mircea Geoană: E o uriaşă minciună...

Traian Băsescu: Nu mi-aţi răspuns la întrebare...Întâlnirea de aseară are vreo legătură cu arestarea lui Nicolae Popa? Vântu vă cheamă şi vă duceţi?

Mircea Geoană: Nu ştiu cine este Popa ăsta.

Traian Băsescu: O să vă popească acest Popa.„

Toată lumea a fost de acord cu faptul că acesta a fost momentul decisiv al întregii bătălii electorale. Vizita lui Geoană la spa-ul lui Vântu a intrat în folclor și i-a conferit controversatului om de afaceri și aura celui care deține suficiente informații și încrengături încât să poată decide ce președinte vom avea.

Acesta a fost dintotdeauna atuul lui Vântu. Omul a avut și nu există nici un dubiu că încă mai are, un întreg sistem de oameni politici, de oameni din presă, de oameni din justiție, din servicii. Și știe că întotdeauna o să cadă în picioare. Ați văzut detașarea cu care primește condamnările? Ca și când ar primi câteva zile de concediu.

Episodul 2: SOV – Tăriceanu – PSD – alegeri parlamentare 2016

Iată cum, peste ani, SOV apare și se pregătește să îi dea iar PSD-ului lovitura de grație. De data aceasta în ceea ce privește alegerile parlamentare. Este evident pentru toată lumea, marea miză a DNA din acest nou dosar nu este Vântu. În nici un caz nu este nici Bogdan Olteanu, deși nu e de lepădat omul. Călin Popescu Tăriceanu este cel pe care DNA îl vrea cu toată forța.

Ori, în cazul șefului Senatului nu mai e vorba de „dacă„ ci doar de „când„ va fi tras pe tușă. PSD știe asta. PSD știe că odată cu prăbușirea lui Tăriceanu se prăbușește și orice șansă pentru social democrați de a mai ajunge la guvernare. De aici și reacțiile de consternare a lor față de precipitarea evenimentelor din ultimele zile.

Concluzii:

În toată această dezbatere trebuie să ținem cont și de un alt aspect: votanții ALDE și PSD sunt clar votanți anti-justiție. Pe ei nu îi interesează subiectele DNA, corupție. Ca atare, vestea proastă pentru planurile PSD – ALDE vine doar dacă se reușește tragerea pe tușă a lui Tăriceanu. Orice altceva nu ar face decât să îi crească potențialul de victimă a binomului SRI – DNA și să îi crească scorul electoral.

Cât despre Vântu, omul nu cred că și-a spus ultimul cuvânt, cel puțin nu în denunțuri. Oare câți alți oameni tremură acum la gândul că numele lor ar putea apărea pe o foaie ce începe așa: „Subsemnatul, Sorin Ovidiu Vântu….„

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.