Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată definitiv la trei ani și șase luni de închisoare pentru luare de mită. Inițial a cerut întreruperea executării pedepsei din motive medicale, dar s-a răzgândit.
Sorina Pintea este încarcerată la Penitenciarul Gherla și susținut că are dermatomiozită — o boală autoimună rară și gravă și că regimul de detenție înseamnă în cazul său o condamnare la moarte. A depus cererea de întrerupere a pedepsei, dar nu după mult timp a retras-o, potrivit ziarulfaclia.
Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată, în aprilie 2024, de Tribunalul Cluj, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Instanţa a mai hotărât să îi fie interzis Sorinei Pintea să fie aleasă în funcţii publice sau să ocupe funcţia de manager în cadrul unui spital public, pe o durată de trei ani. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea sumei de 10.000 de euro de la Sorina Pintea.
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, ca nefondat, apelul declarat de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea la decizia condamnării la închisoare. Decizia este definitivă.
La sfârşitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.
Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect "proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente din Spitalul Judetean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Comentează