Soția lui Piero Ferrari, românca Romina Gingașu, îl apără pe fostul președinte Klaus Iohannis. Gingașu spune că un șef de stat nu poate circula cu un avion de linie și că era bine ca Administrația Prezidențială să cumpere un avion, în loc să închiereze aeronave pentru fiecare zbor.
Era bine să se apeleze și să se susțină industria din România, spune Romina Gingașu
"Este amuzant pentru mine fiindcă eu cunosc compania i-a închiriat domnului Iohannis avioanele. Știam mereu cât zbura și o să dezvolt subiectul de ce companiile din România trebuie susținute și cum face Italia. Compania de la Luxemburg închiria, trebuie să avem un avion prezidențial. Președintele României reprezintă România din punct de vedere internațional. Nu poți să te duci ca președinte cu un zbor de linie, să reprezinți România internațional. Italia are opt avioane, cu care zboară președintele, premierul și alți miniștri. Eu am spus că trebuie susținute companiile locale și că nu trebuia închiriat din afară. Eu aș fi închiriat din România. Aș fi cumpărat acest avion acum zece ani, nu știu de ce sunt atâtea discuții pe el. Banii aceștia sunt aruncați pe geam. Nu contează cine e președintele. Nu poate călători cu avion de linie astăzi, cu securitatea care este, a spus Romina Gingașu la emisiunea 40 de întrebări", moderată de Denise Rifai.
Comentează