Şeful guvernului spaniol în exerciţiu Mariano Rajoy a declarat joi la Bruxelles că noi alegeri în Spania, aflată în plin impas politic, vor fi "probabil" la data de 26 iunie.
"Cel mai probabil, vor fi alegeri pe 26 iunie", a afirmat Rajoy în timp ce discuta cu omologul său britanic David Cameron înainte de deschiderea summitului european, fără să realizeze, se pare, că discuţia era difuzată pe canalele video pentru presă, notează AFP.
Alegerile parlamentare din 20 decembrie au condus la o fragmentare fără precedent a parlamentului spaniol, împărţit între patru forţe politice.
Regele Spaniei a propus, la începutul lunii februarie, liderului partidului socialist (PSOE) Pedro Sanchez să încerce formarea unui guvern după eşecul şefului guvernului conservator în exerciţiu, Mariano Rajoy, de a obţine sprijinul necesar pentru învestirea sa de către parlament.
Cu toate acestea, liderul partidului stângii radicale Podemos a refuzat câteva zile mai târziu să înceapă negocieri cu socialiştii dacă vor include centru-dreapta, cerându-le să aleagă între stângă şi dreaptă.
Aceşti doi noi veniţi pe scena politică spaniolă sunt de asemenea diametral opuşi asupra crizei separatiste din Catalonia, puternică regiune din nord-est condusă de separatişti, aminteşte France Presse.
Cu toate acestea, Sanchez va prezenta pe 2 martie programul său Congresului pentru a încerca să fie învestit şef al guvernului. Dacă eşuează, urmează o perioadă de două luni în care parlamentul va fi dizolvat dacă niciun candidat nu este învestit. În principiu, noi alegeri ar trebui să aibă loc în acest caz în iunie.AGERPRES
Spania: Noi alegeri "probabil" pe 26 iunie (Rajoy)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
0

346
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
346

1.060
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.060

2.249
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.249

1.967
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.967

47
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
47

107
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
107

51
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
51

3.511
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.511

3.092
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.092

328
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
328

2.642
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.642

911
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
911
















Comentează