Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spania: Printul Felipe preia o monarhie in criza, contestata de multi

felipe
În plus, el va trebui să abordeze modernizarea instituției monarhice, precum și situația revendicărilor secesioniste venite din Catalonia, unde guvernul regional a programat un referendum pentru autodeterminare în 9 noiembrie, arată marți portalul de știri al radioteleviziunii spaniole. Monarhia spaniolă a început să dea semne de slăbiciune încă din octombrie 2011, când a obținut pentru prima oară o notă sub 5 în aprecierile cetățenilor, potrivit sondajului lunar al Centrului pentru cercetări sociologice (CIS). După acest prim semn al lipsei de apreciere, CIS nu a mai întrebat de Casa regală până în aprilie 2013, când aceasta a fost numită pentru prima oară drept una dintre cele mai serioase probleme considerate astfel de spanioli și a primit nota 3,68. Datele au coincis în timp cu momentul în care a fost inculpată infanta Cristina, amintește sursa citată. Un sondaj publicat de cotidianul El Mundo în luna ianuarie indica faptul că monarhia spaniolă se bucura de doar 49,9% din sprijinul cetățenilor, însă 66% dintre aceștia aveau o părere bună sau foarte bună despre prințul Felipe. În luna aprilie a acestui an, CIS indica faptul că monarhia a rămas în urma gărzii civile, a poliției, forțelor armate, instituțiilor media și instituției apărătorului poporului în aprecierile spaniolilor. În astfel de condiții, una dintre primele chestiuni pe care va trebui să le tranșeze prințul Felipe, odată ce va deveni rege, este cum va aborda situația dosarului Noos, în care sunt inculpați cumnatul și sora sa cea mică. Judecătorul care instructează dosarul, José Castro, este pe punctul de a încheia faza preliminară și a decide începerea procesului privitor la presupusa deturnare a 6 milioane de euro, bani publici, prin institutul creat de Ińaki Urdangarin alături de fostul său partener de afaceri, Diego Torres. Magistratul urmează să decidă în curând dacă menține inculparea infantei Cristina pentru fraudă fiscală și spălare de bani. Cazul institutului Nóos a provocat multe probleme pentru Casa Regală; însuși șeful acesteia, Rafael Spottorno, a vorbit despre această situație ca despre un "martiriu". Pe de altă parte, este de așteptat ca viitorul rege Felipe al VI-lea să se ocupe de modernizarea instituției monarhiei, încercând să o facă mai modernă și transparentă. În acest context, călătoria regelui Juan Carlos la vânătoare de elefanți în Botswana, în aprilie 2012, a rămas un punct de reflecție, în special după ce monarhul a spus: "Îmi pare foarte rău, am greșit și nu o să se repete". De atunci, Casa Regală a Spaniei a fost inclusă în noua lege a transparenței și a început să-și publice bugetul și cheltuielile anuale. În plus, Casa Regală și-a modernizat pagina de internet, a creat un portal pentru copii și a deschis un cont oficial pe Twitter. În sfârșit, noul rege al Spaniei va trebui să se ocupe și de medierea situației create de revendicările secesioniste din Catalonia, în calitatea sa de șef de stat. Artur Mas, șeful guvernului regional catalan, a afirmat, după ce a aflat vestea abdicării regelui Juan Carlos, că "vom avea o schimbare de rege, însă nu și una în procesul politic urmat de poporul Cataloniei", cu referire la referendumul programat pentru 9 noiembrie, la care să poată fi decis "un viitor colectiv". Pe de altă parte, șeful guvernului regional basc, Íńigo Urkullu, a văzut în anunțul abdicării regelui o șansă pentru a încerca rezolvarea "chestiunii basce" și a găsi o nouă formulă pentru a include Țara Bascilor în statul spaniol. Viitorul rege Felipe al VI-lea ajunge pe tron și în condițiile în care o parte a societății spaniole solicită deschis reinstaurarea republicii. Coordonatorul formațiunii de stânga Izquierda Unida, Cayo Lara, a cerut public organizarea unui referendum pentru ca "poporul să decidă" dacă vrea în continuare o monarhie ca formă de stat. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.