Spania se confruntă cu al doilea val de căldură din acest an: temperaturile vor depăși 44 de grade Celsius

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-07-2023

Actualizat: 12-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stockandland.com.au

Temperaturile ridicate resimţite marţi în Spania în timpul celui de-al doilea val de caniculă care afectează ţara se vor menţine cel puţin până joi, în sud, conform Agenţiei naţionale de meteorologie (AEMET), transmite Xinhua.

Ca urmare a unui front de aer cald din Sahara, Peninsula Iberică se confruntă cu una dintre cele mai fierbinţi săptămâni din acest an, ceea ce a determinat AEMET să emită un cod roşu de caniculă care vizează mai multe regiuni ale ţării, potrivit Agerpres.

În sud, provinciile Cordoba şi Jaen se numără printre zonele cele mai afectate, cu temperaturi maxime atingând 45 de grade Celsius, în timp ce în oraşul Murcia din sud-est, s-ar putea depăşi valori de 42 până la 44 de grade Celsius.

Potrivit prognozelor, temperaturile vor scădea miercuri în nordul peninsulei şi în unele zone din Insulele Baleare, în timp ce în partea sudică a ţării vremea va continua să fie extrem de caldă, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, potrivit purtătorului de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo.

Punctul culminant al celui de-al doilea val de căldură din Spania a fost înregistrat luni în oraşul Loja din provincia sudică Granada, cu 44,6 grade Celsius, după-amiaza.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri