DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Spania spune că liderul separatist catalan reţinut în Italia trebuie să se prezinte în faţa instanţelor spaniole

bierensgroup.com
Spania steag

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, care a fost reţinut de poliţia italiană în Sardinia, trebuie să răspundă în faţa justiţiei din Spania, a transmis vineri guvernul spaniol înaintea unei audieri de extrădare, informează Reuters, potrivit Agerpres.

''Domnul Puigdemont trebuie să se supună acţiunii justiţiei, exact ca orice alt cetăţean'', a comunicat biroul premierului spaniol Pedro Sanchez într-un comunicat.

Spania îl acuză pe fostul lider regional catalan Puigdemont de răzvrătire, susţinând că a contribuit la organizarea unui referendum de independenţă în 2017, care a fost declarat ilegal de instanţele spaniole.

Citește și: Detalii INTERESANTE din dosarul în care a fost CONDAMNAT Valeriu Zgonea - La insistențele DNA...

Liderul catalan a fost reţinut de poliţia de frontieră italiană pe aeroportul din Alghero, la sosirea pe insula Sardinia, joi seara. El urmează să fie adus în faţa unui tribunal italian vineri dimineaţă, deşi nu este clar dacă judecătorul se va pronunţa cu privire la extrădarea sa, a relatat agenţia italiană de presă ANSA.

''Credem că autorităţile judiciare îl vor elibera pe Puigdemont. Este a patra oară când se întâmplă acest lucru'', a declarat vineri avocatul său, Gonzalo Boyer, la postul de radio Cadena Ser.

În martie, Parlamentul European a ridicat imunitatea lui Puigdemont, de care se bucura ca membru din 2019. Puigdemont trăia în exil autoimpus în Belgia.

Potrivit biroului său, Puigdemont a călătorit de la Bruxelles la Alghero pentru a participa la expoziţia internaţională Adifolk şi pentru a se întâlni cu preşedintele regional al Sardiniei şi cu ombudsmanul. El a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis de Spania, care cere extrădarea sa pentru rolul său în referendumul de independenţă.

Referendumul a provocat cea mai mare criză politică din Spania din ultimele decenii şi a fost urmat de o declaraţie unilaterală de independenţă a parlamentului catalan în octombrie 2017, ceea ce a determinat guvernul central să impună o conducere directă de la Madrid şi autorităţile să-i aresteze pe liderii separatişti.

Grupurile separatiste din Barcelona au declarat că vor manifesta vineri dimineaţă pentru a protesta împotriva arestării lui Puigdemont.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.