Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spania: Tribunalul Constituţional l-a ales cu majoritate de voturi pe magistratul Candido Conde-Pumpido Touron drept preşedinte

bierensgroup.com
Spania steag

Aflat în centrul unei grave crize instituţionale de dinainte de Crăciun, Tribunalul Constituţional (TC), cea mai înaltă autoritate judiciară din Spania, şi-a ales miercuri noul preşedinte, apropiat de stânga aflată la putere la Madrid, informează AFP.

"Tribunalul Constituţional l-a ales cu majoritate de voturi pe magistratul Candido Conde-Pumpido Touron drept preşedinte" pentru un mandat de doi ani şi jumătate, a anunţat într-un comunicat această instanţă, însărcinată să garanteze conformitatea legilor cu Constituţia, potrivit Agerpres.

Apropiat de Partidul Socialist al prim-ministrului Pedro Sanchez, Candido Conde-Pumpido Touron s-a aflat la conducerea Parchetului spaniol din 2004 până în 2011, în timpul fostului premier socialist José Luis Rodríguez Zapatero.

Alegerea unui nou preşedinte al TC marchează un armistiţiu în conflictul dintre guvernul de stânga al Spaniei şi opoziţia de dreapta pentru controlul asupra puterii judiciare.

Această confruntare a avut drept principală consecinţă blocarea timp de patru ani a procesului de reînnoire a Consiliului General al Puterii Judiciare (CGPJ), organism-cheie însărcinat cu numirea celei mai mari părţi dintre judecători. Prin ricoşeu, reînnoirea TC era de asemenea afectată.

Pentru a reînnoi patru dintre cei 12 magistraţi ai TC, ale căror mandate expiraseră la sfârşitul lui iunie, guvernul de stânga a făcut ca deputaţii să voteze în decembrie, în cea mai mare discreţie, o reformă a modului în care sunt ei desemnaţi.

Acuzând guvernul că vrea să impună cu forţa o răsturnare a majorităţii în cadrul TC, dreapta sesizase această instanţă, pe atunci majoritar conservatoare, care acceptase recursul său şi a împiedicat Senatul să voteze definitiv reforma.

Guvernul denunţase o decizie "fără precedent" după sfârşitul dictaturii franchiste, dar s-a supus deciziei Tribunalului.

Cu toate acestea, criza a fost soluţionată câteva zile mai târziu, când CGPJ a ales, spre surpriza generală, doi noi membri ai TC, alături de cei doi deja desemnaţi de guvern.

Tribunalul a validat aceste patru numiri la sfârşitul lui decembrie, având drept rezultat bascularea majorităţii sale spre stânga. Tocmai această majoritate l-a ales pe Conde-Pumpido la conducerea TC.

Acest armistiţiu nu înseamnă însă sfârşitul crizei din sistemul judiciar al Spaniei, pentru că opoziţia şi guvernul trebuie încă să se pună de acord asupra reînnoirii de membri ai Consiliului General al Puterii Judiciare, care ar fi trebuit să aibă loc în 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.