Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Specialiştii fac previziuni SUMBRE pentru şoferi: Benzina și motorina se vor SCUMPI din nou până la finalul lunii

pompa benzina

Până la sfârşitul acestei luni, benzina şi motorina se vor scumpi cu cel putin 4% faţă de preţurile actuale. Este estimarea specialiştilor pe baza cotaţiilor petrolului pe bursele internaţionale şi a deprecierii leului în faţa dolarului american, moneda în care se tranzacţionează ţiţeiul.

Citeşte şi: Şeful Senatului ARUNCĂ BOMBA: România nu a scăpat de practicile COMUNISTE! Tăriceanu acuză PRESIUNI asupra Parlamentului şi Guvernului

„Această scumpire a petrolului, de până în 10 procente, poate să împingă preţul carburanţilor în sus. Problema este că pe lângă petrol mai avem şi dolarul, care a crescut faţă de leu cu 1 şi ceva la sută de la începutul lunii. Deci, în total, am putea spune că în perioada următoare doar din aceste trenduri am putea vedea încă un 4%, scumpirea carburanţilor faţă de ce vedem acum”, spune Claudiu Cazacu, specialist în pieţe internaţionale, potrivit DIGI24.

Scumpirea se adaugă majorărilor făcute de Guvern prin reintroducerea supraaccizei de 40 de bani pe litrul de carburant.

Citeşte şi: Ponta, răspuns la moţiunea de cenzură a PNL: 'Nu aduce nimic bun pentru România' / VIDEO .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.