Spectacol de balet, accesibilizat pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi - pe 16 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-10-2025 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”

Spectacolul de balet "Dansul paşilor de catifea", accesibilizat pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi, va fi prezentat în premieră pe scena Operei Naţionale Bucureşti pe 16 noiembrie, de la ora 12:00.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, este pentru prima dată când un teatru de operă din România creează un spectacol dedicat nevoilor publicului neurodivergent şi cu dizabilităţi senzoriale sau motorii, oferind un cadru artistic adaptat, sigur şi prietenos.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociaţia KinetoBebe, cu sprijinul E.ON Energie România.

Spectacolul nu implică interacţiune directă pe durata desfăşurării, însă la final, publicul este invitat în foaier, unde dansatorii şi soliştii se vor întâlni cu copiii, respectând ritmul şi nevoile fiecăruia. Personalul artistic şi voluntarii vor fi pregătiţi pentru a oferi sprijin discret şi empatic.

Gândit cu atenţie la detalii, de la scenografie şi lumină, până la sunet şi ritmul scenelor, "Dansul paşilor de catifea" îmbină fragilitatea baletului cu puterea incluziunii, transmite ONB, care completează că luminile rămân blânde, volumul este adaptat sensibilităţilor auditive, iar fiecare tranziţie vizuală a fost creată pentru a oferi predictibilitate şi confort.

Spectacolul durează aproximativ 30 de minute, fără pauză, fiind structurat într-o succesiune de poveşti familiare şi momente coregrafice expresive, precizează sursa citată.

Conceptul artistic şi adaptarea incluzivă au fost dezvoltate de actorul Bogdan Acatrinei, cofondator al Asociaţiei Kinetobebe, în colaborare cu specialişti în psihopedagogie specială, kinetoterapie şi neurodiversitate, alături de organizaţii de părinţi şi ONG-uri de profil.

Spectacolul este adresat, în primul rând, copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale, terapeuţilor, educatorilor, medicilor şi tuturor celor care sprijină accesul egal la cultură. În acelaşi timp, este deschis oricărui spectator care doreşte să descopere baletul într-un format blând şi empatic.

"Ne-am dorit ca acest spectacol să fie o invitaţie a Asociaţiei KinetoBebe la linişte şi curaj - liniştea copiilor care au nevoie să se simtă în siguranţă şi curajul unei instituţii care deschide scena pentru toţi. Fiecare detaliu, de la o lumină mai blândă la o mişcare mai lentă, este o formă de respect şi o dovadă că incluziunea se trăieşte, nu doar se rosteşte. 'Dansul paşilor de catifea' nu este doar un spectacol, ci o promisiune că şi cei care trăiesc altfel lumea au un loc în ea", a declarat Bogdan Acatrinei, cofondator Asociaţia KinetoBebe.

Naraţiunea caldă a personajului Drosselmeier din "Spărgătorul de nuci" leagă apariţiile unor figuri îndrăgite de copii, precum Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie, Pisica şi Motanul, Arlechin şi Colombina, într-un fir epic clar şi prietenos. Fiecare scenă aduce o combinaţie de mimă, mişcări simple şi joc expresiv, conceput pentru a fi uşor de urmărit, conform descrierii spectacolului.

Biletele pot fi achiziţionate de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri