„Dacă Hristos ți se pare plictisitor, problema nu e la El. E la ochii tăi, la urechile tale, la inima ta – reprogramate de spectacole digitale care caută doar șoc, emoție și zgomot” – spune pastorul Iosua Faur.
Într-o lume obsedată de vizibil, de măsurabil, de validări din afară și reacții imediate, sufletul riscă să devină o monedă de schimb între două click-uri. Căutăm, poate fără să ne dăm sema, o glorie digitală care dispare la primul server picat. E adevărat, din păcate: am devenit prizonierii unei catatonii tehnologice de lux. Ecranele ne devorează orele cu o lentoare perfidă, transformând timpul în dioxid digital. Social media, acest carnaval perpetuu al egoului, a devenit agora noastră, locul unde ne punem la vedere, în vitrine, porții din suflet nădăjduind la acceptare și încurajare. Intimitatea, odinioară tainică, este acum transmisă live, la calitate 4K.
Telefonul, și el, acest demiurg din buzunar – își adjudecă drepturi suverane asupra voinței. Ne trezim cu el, ne culcăm cu el. Cu TV-ul? Același lucru. Ne uităm la viață prin lentila unui touchscreen, iar între un reel și un story uităm să mai fim. Feedurile și streamingul ne controlează viața până în punctul în care ajungem să confundăm comunicarea cu conectarea și să facem din scroll metronomul inimii noastre. Iar când lumina ecranului devine singura lumină care ne strălucește pe chip sfârșim prin a rătăci în întunericul cel mai “negru” – acela al omului izgonit de lângă Izvorul Vieții care este Dumnezeu. În loc să ne hrănim din Cuvânt, ne mulțumim cu info-flashuri și “shorts”, uitând că eternitatea nu se poate comprima în 15 secunde de story – este realitatea care îi îngrijorează cel mai mult pe teologi.
Când se răcește inima? E mai “tare” TikTok-ul decât Hristos?
În tot acest vârtej de stimuli, unde identitatea ni se fragmentează tot mai mult în thumbnailuri și hashtaguri, o voce se ridică, într-un timbru ce aduce aminte de vechii proroci. Iosua Faur, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Brăila, lansează un avertisment cu greutate escatologică, nu înainte să ne aducă aminte că nicio formă de recunoaștere în online nu poate înlocui Adevărul care eliberează.
“Noi, oamenii, am fost creați ca să fim purtători de spectacol, pentru a fi captați de frumusețea Crucii, o frumusețe care este celebrată peste tot în Noul Testament. În Biblie sunt câteva pasaje care-L descriu în mod spectaculos pe Hristos. Dacă în Evrei 1 găsești această imagine impresionantă a lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu este decris în toată măreția lui, ca s-o “auzi”, Capitolul 2, versetul 1 îți cere o reacție imediată – “Trebuie cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite ca să nu fim depărtați de ele. Știți cum începe naufragiul de acolo? Rătăcirea începe cu neatenție. Nu spune că îndepărtarea vine prin necredință directă, ci vine din neatenție, din neglijență, din faptul că nu mai ascultăm cu adevărat.
Ascultă-mă! Naufragiul spiritual începe cu o simplă distragere. Și într-o cultură în care suntem inundați și scufundați de distrageri permanente, avertizarea asta este mai actuală ca niciodată. Dintr-odată Biblia devine plictisitoare, predica te adoarme și fără să-ți dai seama inima se răcește.
Asta-i tragedia generației noastre. Asta-i tragedia epocii digitale: ne-am obișnuit cu Hristos. Nu-i spectaculos, nu-i nimic glorios acolo, nu te ține Hristos cum te ține TikTok-ul. Nu te ține Hristos cum te țin reel-urile. Și-am ajuns să ne plictisim de El, să ni se pară orice altceva mai interesant, mai captivant, piesa aia de pe Spotify e mult mai emoționantă decât Hristos... Și asta e cea mai mare pierdere a sufletului: să se plictisească de Hristos. Dacă tu, ființa creată, ajungi să te plictisești de Creator, ai pierdut esența existenței tale! Te-ai uitat atât de mult la spectacol proaste încât ai devenit orb la cel mai mare spectacol din Univers. Iar dacă Hristos ți se pare sec, plicticos, problema nu e la El, problema e la ochii tăi, la urechile tale, la inima ta – care, pur și simplu, au fost reprogramate de spectacole digitale care caută șoc, senzație, rapiditate, sunet, emoție, totul superficial.
Ce te formează pe tine? Cui îți este dată inima? În seara asta, te rog, nu adormi cu căștile, nu adormi cu tv-ul aprins, stai acolo pe pernă și-n așternutul tău mișcă-te pe toate părțile luptându-te cu întrebarea asta: a cui e inima mea? Cui i-ai predat-o?”
Mai grav decât păcatul este obișnuința cu el, mai spune teologul. Trădări, certuri, bârfe, crime, deviații sexuale, eșecuri personale – pe toate le consumăm nu pentru a le înțelege sau combate, ci pentru a ne delecta cu ele.
Scriptura avertizează limpede: „Ochii omului nu se pot sătura” (Proverbe 27:20). Cu cât privim mai mult, cu atât vrem mai mult. E clar că acest „mai mult” nu ne luminează, ci ne întunecă. Nu ne trezește, ci ne amorțește.
Efectul e dezastruos: conștiința se tocește. Ceea ce altădată ne îngrozea devine normal. Se instalează o toleranță crescândă față de păcat și ajungem să rostim, poate fără să vrem, acel resemnat „Asta e lumea de azi.” Pofta după sfințenie slăbește. După ore de scroll prin social media sau site-uri de știri, Biblia chiar pare plictisitoare. Nu pentru că și-ar fi pierdut puterea, ci pentru că noi ne-am pierdut reperele și discernământul.
În fața acestei realități, pastorul Iosua Faur propune o alternativă: „Biblia nu ne cere doar să fugim de rău, ci să ne hrănim cu binele, să fim fascinați de El.” E o chemare nu doar la renunțare, ci la înlocuire. Să ne hrănim ochii cu adevăr, nu cu spectacolul murdăriei. Să ne umplem privirea cu tot ce este vrednic de cinste, drept, curat, vrednic de iubit și de primit. Să cultivăm gustul pentru curăție și să ne înconjurăm de oameni care iubesc ce este nobil și care ne inspiră spre sfințenie. Să fim atenți la sursele de informare – pentru că ceea ce pătrunde zilnic în mintea noastră sub pretextul informării devine mai târziu bagaj emoțional.
Faur îndeamnă la un exercițiu simplu: să facem loc pentru liniște, fără telefon, fără flux constant de știri sau divertisment. Să redescoperim bucuria „ignorantului” – nu în sensul ignoranței ca lipsă de cultură, ci al curăției conștiente. Nu e rușinos să nu cunoști toate scandalurile, toate glumele vulgare sau ultimele trenduri, cele mai multe dubioase și nesănătoase. Dimpotrivă, e un semn de har și de discernământ.
„Nu trebuie să cunoaștem toate formele răului ca să trăim bine” - spune pastorul. Avem nevoie să fim copleșiți de frumusețea lui Hristos, de gloria crucii, de strălucirea Evangheliei. Într-o cultură care se hrănește din ruinele altora, alegerea de a-ți păstra ochii limpezi și inima trează este, poate, cea mai înălțătoare formă de libertate spirituală.
“Problema principală nu este TikTok-ul. Nu-i nici Insta, nici Snap, nici Netflix, nici iPhone-ul tău, nici Xbox-ul tău, nici filmele interzise minorilor sau jocurile video violente... sunt o problemă, dar nu sunt miezul problemei. Problema reală este saturația, volumul acesta uriaș de conținut digital care ne umple zilele, valul de media, chiar și media bună, care ne fură privirea și ne slăbește atenția. Și-n timp ce viețile noastre se risipesc în fața ecranelor, Hristos devine tot mai îndepărtat. Pentru că-n tot acest peisaj digital ne luăm ochii de la Steaua noastră Polară care este Hristos și normal că începem să ne rătăcim, ne pierdem busola.
Tot ce înseamnă digital, social media, binge watching, gaming - e construit pe minciuna aceasta subtilă – cu cât îți dai mai mult din viață ecranelor cu atât vei fi mai satisfăcut. Ce prostie! Și știți ce-i mai dureros? Că tu știi prostia asta pe pielea ta, știi că-i minciună, și totuși înghițim cu toții gogoașa. E tentantă, dar e falsă. Pentru că nu te va satisface niciodată. Dimpotrivă, te va lăsa mai gol, mai rupt de realitate, mai singur, mai deconectat de tine, de ceilalți și de Dumnezeu” spune liderul BBST Brăila.
Deconectare pentru reconectare
TikTok, YouTube, podcasturi, bloguri, reels, stories – o simfonie haotică de opinii, teorii și distracții. Ne consumăm orele într-un scroll fără sfârșit, cu ochii lipiți de ecrane care ne promit totul și nu ne dau nimic. Totul în timp ce familia stă la masă, imploră o privire și așteaptă o întrebare ori un răspuns. Iubirea celor dragi rămâne pe fundal atunci când divertismentul devine religie.
Pastorul vine cu o propunere radicală: postul digital. Nu o renunțare habotnică, ci o suspendare lucidă – o retragere deliberată din zgomot, în încercarea de a ne reconecta la Divin. Un post de o zi, o săptămână, o lună – sau atât cât poate fiecare –, nu pentru a ne dovedi tăria, ci pentru a ne reaminti cine suntem și cine ne-a chemat să fim. E o invitație la resetare spirituală, la o detoxifiere de iluzia permanentului „acum” și o reancorare în realitatea eternului „eu sunt”.Pentru că atunci când ne eliberăm de imperativul notificării, sufletul începe să audă din nou chemarea Celui care ne-a dat har, nu avatar. Când ochii nu coboară în ecrane, se pot înălța, în sfârșit, spre Cruce.
Provocare: Ține post de media!
“Vă dau un sfat: țineți post de media! Cum sună asta? Te-a luat un pic cu frig pe șira spinării? În cultura asta de abundență postul devine o formă de eliberare” spune Iosua.
Așadar, postul digital nu e o formă de evadare, ci un act de recuperare. O reîntoarcere la sacru în mijlocul profanului. Un exercițiu de luciditate într-o lume anesteziată de divertisment. Când ieși din algoritm, intri în taină! Cum bine zice pastorul Faur, nu informația e problema, ci ritmul și doza. Nu tehnologia în sine, ci dependența. Problema reală nu este că suntem conectați, ci că suntem copleșiți.
S-ar putea ca salvarea generației noastre să nu vină printr-un update, ci printr-o pauză. În acest sens, pastorul Iosua Faur ne cheamă să reînvățăm să stăm cu ochii în ochii celor iubiți, nu doar în fața ecranelor. Să filtrăm ce consumăm, nu doar să absorbim pasiv. Ne invită la responsabilizare, nu la retragere ascetică. Iosua înțelege că nevoia de a fi informați, conectați, eficienți este reală – dar avertizează că dimensiunea consumului face diferența între un creștin conștient și unul disipat, între un suflet treaz și unul captiv în online.
Și nu o face din postura predicatorului anilor ’90 care îndemna să aruncăm televizorul pe geam ca act de purificare și de respingere a păcatului. Dimpotrivă, recunoaște că acest gest, deși sincer, aparține unei culturi legaliste, prea puțin conectate la complexitatea lumii de azi. Nu vorbește despre un refuz al modernității, nici despre fuga de lume, ci proclamă o reîntoarcere la centrul ei: Hristos și aproapele întru Hristos. În plus, ne atenționează că nu tot ce strălucește și luminează.
“Fă post digital! Pauză intenționată de telefon, de Netflix, de rețele sociale, de YouTube – o zi, o săptămână, cât poți. Printr-un astfel de post îți spui ție că spectacolele infinite nu sunt Dumnezeu tău, că validarea din like-uri nu-i sursa bucuriei tale. De-aia ții post de mâncare, să-i aduci aminte stomacului tău că pâinea ta nu este Dumnezeu, ci Dumnezeu este pâinea ta. Că așa cum îți dorești pâinea când ți-e foame, așa ar trebui să-L dorești pe Dumnezeu” ne îndeamnă pastorul.
E adevărat, nu mai putem trăi în afara tehnologiei – dar putem învăța să nu trăim sub dominația ei. Tragedia nu e că suntem online, ci că am devenit exilați în virtual. Un fasting prelungit de la tot ce înseamnă showbiz și scandaluri mediatice e primul pas în a începe să trăim transformați, nu doar informați, să nu mai fim sclavi ai infinitului digital, ci administratori ai clipei.
Nu trebuie să te retragi în munți. Doar închide telefonul. Timp de câteva ore. Timp de o zi. Renunță la conexiunea la WiFi și dă-I hotspot lui Dumnezeu – cam asta ne îndeamnă, într-o formă sau alta, Iosua Faur.
“E o luptă între ochi și ureche, între ceea ce impresionează și ceea ce transformă. Între ceea ce vezi rapid și ceea ce auzi profund. Între feed-ul tău și Cuvântul lui Dumnezeu. Un videoclip atrăgător, un clip pe TikTok, un accident prins pe cameră – toate sunt spectacole. Și știți care e scopul lor? De ce-s puse acolo în formă scurtă, în formă rapidă? Ca să-ți atragă atenția, să-ți capteze ochiul.
În cultura noatră spectacolele se luptă între ele pentru a obține cea mai importantă resursă a ta: timpul. Privirea ta, atenția ta, concentrarea ta. Cu cât te uiți mai mult, cu atât vrei mai mult. Cu cât le distribui mai mult, cu atât devin mai virale și câștigă mai mult. Atenția ta este moneda de schimb a influenței în vremea noastră.
Știu că totul poate părea o joacă – care-i problema? Stau pe reeluri, pe TikTok, mă uit pe Insta... ce-i așa vinovat? Doar că ei au și like-ul tău, și timpul tău, și atenția ta, și votul tău... Am putea spune că au sufletul tău? Cred că da. Pentru că industriile vizuale nu sunt neutre. Avem impresia că noi suntem cei care consumăm, când de fapt noi suntem cei consumați” a conchis pastorul Faur.
8 iunie — Ziua Detoxifierii Digitale. Unplug ca act liturgic
În ultimii ani au apărut tot mai multe initiative lăudabile: Global Day of Unplugging (Ziua Globală a Deconectării), oficializată de organizația Reboot în 2010 și “sărbătorită” în primul weekend din luna martie. 8 iunie - World Digital Detox Day (Ziua Mondială a Detoxifierii Digitale), o mișcare globală susținută de peste 70 de țări, printre care și România. National No Phone Day (Ziua Națională Fără Telefon) celebrate în fiecare an pe 18 aprilie. Shutdown Day, initiată în 2007, o campanie care încurajează oamenii să își închidă calculatoarele și să petreacă o zi întreagă cu familia și prietenii, în aer liber. Shut the Phone Up Sunday, lansată în februarie 2025 de Human Mobile Devices (HMD), o initiativă care, la fel, propune ca fiecare duminică să fie dedicată unei pauze digitale, încurajând oamenii să își închidă telefoanele și să se bucure de o zi fără notificări și conversații în chat.
Duminică, 8 iunie, marcăm Ziua Detoxifierii Digitale, o inițiativă pornită de rețeaua internațională Human Habitat, în parteneriat cu organizații culturale și confesionale din întreaga lume. Este ziua în care alegem să renunțăm conștient la telefoane, ecrane, aplicații și fluxuri informaționale pentru a face loc timpului trăit, nu scrollat. O sărbătoare care, de departe, nu promovează întoarcerea în epoca faxului sau a porumbeilor voiajori, ci pledează pentru o teologie a echilibrului: folosirea tehnologiei ca unealtă, nu ca idol.
Astăzi suntem invitați nu la retragere, ci la reconfigurare. Să dăm „unplug” nu ca un protest, ci ca un gest de ascultare profundă. Să postim de la lumina albastră pentru a vedea din nou lumina adevărată.
Asemenea postului trupesc care purifică și redă energia vie, detoxul digital ne curăță pe interior, ne reînnoiește în spirit și ne ancorează din nou la realitate, acolo unde suntem mai mult decât ce postăm, unde nu există buton de „refresh” și unde fiecare moment este unic, irepetabil, sacru.
Discernământul digital este, în sine, o formă de asceză contemporană. A ști când să te deconectezi înseamnă, în limbaj teologic, a ști când să te întorci „acasă” — la tine însuți, la celălalt și la Dumnezeu. Pentru că da, câtă vreme pui preț mai mare pe ce a creat omul și nu ce a creat El, sufletul nu se mai înalță, ci se-mprăștie.
Teologul mai spune că atunci când suntem absorbiți complet de universul virtual devenim impermeabili la sacru. Nu pentru că Dumnezeu nu ne mai caută, ci pentru că nu mai avem unde să-L întâmpinăm. Doctrina Întrupării ne amintește că Dumnezeu a ales să Se facă trup, nu avatar și că e prezent printre noi sub formă de materie, de timp și de relație. De aceea, orice formă de viață trăită în derivă digital este un fel de dezîntrupare din tot ce a lăsat să fie Dumnezeu pe pământ, o fugă din mijlocul suferințelor și bucuriilor care ne-au fost date să ne modeleze și să ne mântuiască, iar asta poate să-L nemulțumească pe Creator.
Apelul său este, în ultimă instanță, un act de fidelitate față de antropologia creștină: omul, ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu, nu își poate negocia sufletul pe nimic altceva decât pe veșnicie. Iar veșnicia nu se transmite în direct, nu se arhivează în cloud și nu se monetizează prin trafic online — ci se trăiește, clipă cu clipă, în relație reală cu Dumnezeu și cu aproapele.
Revenirea la Dumnezeu, într-un context saturat informațional, presupune o contra-mișcare voluntară. Un fel de exod interior din Egiptul “în rețea” către pustia tăcută unde Dumnezeu încă îți rostește Numele. În definitiv nu e vorba despre o fugă din online, ci de o reconsacrare a atenției. Să nu ne vindem sufletul lumii digitale înseamnă, de fapt, să-l păstrăm întreg, curat, neînceput— gata oricând să recunoască lumina necreată, primordială, în locul pixelilor care pâlpâie.
Ne retragem în peșteri?
Faur nu spune să demonizăm lumea digitală, dar nici nu o sacralizăm. Ne folosim de ea, dar nu ne închinăm în fața ei. Ca ucenici, ne ridicăm ochii din ecrane nu pentru că tehnologia e rea, ci pentru că privirea care contează cu adevărat vine de sus, nu din lateral. De la Cel care „nu Se uită la ce se uită omul... ci la inimă” (1 Sam. 16:7).
“Eu am trăit în anii ’90 și așa erau predicile pe atunci - să aruncăm televizorul pe geam. Sparge-le pe toate! Izolează-te! Du-te-ntr-o peșteră, fără imagini, fără media, fără distrageri - cam în stilul acesta. Așa ceva nu e creștinism, e legalism. Nu așa răspunde Dumnezeu.
Dumnezeu nu a venit în lumea aceasta prin Hristos ca să ne bombardeze cu interdicții, ci ca să ne reorienteze. Și modul în care ne ajută să scăpăm de o plăcere inferioară este să ne prezinte o plăcere superioară. Tocmai de aceea, când Dumnezeu a venit pe pământ în persoana lui Iisus Hristos ne-a arătat un spectacol mai mare.
Într-o lume însetată de vizual, de senzațional, de dramatic, Dumnezeu a adus în centrul istoriei spectacolul suprem, imaginea supremă – și anume Crucea lui Hristos. Către ea ar trebui să avem ochii ațintiți, nu în ecrane” spune Iosua.
Căutăm uneori cu disperare „slava care vine de la oameni” (Ioan 5:44), cea care în timp devine o povară, nicidecum o binecuvântare. Doar slava tainică, aceea care vine din comuniunea cu Dumnezeu, aduce pace, ancorează identitatea, și face sufletul să nu mai tremure în fața respingerii lumii.
Uităm că Dumnezeu nu ne-a chemat să fim vizibili, ci să fim vii. Să fim prezenți în viață, în rugăciune, în familie, în chemarea noastră, nu pe pagini cu bifă albastră. Să ne înrădăcinăm în Hristos, nu în like-uri. Să trăim pentru Cer, nu pentru „engagement rate”.
„Căci nu cine se laudă singur este încercat, ci acela pe care Domnul îl laudă.”— 2 Corinteni 10:18 Este poate cel mai potrivit verset care ne amintește că adevărata recunoaștere nu vine din auto-promovare sau din aprobare publică, nici de la followers, ci din privirea Tatălui Ceresc, singurul care cunoaște inima, și că într-o lume în care algoritmii recompensează vizibilul, Dumnezeu onorează smerenia.
„Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” — Coloseni 3:3- o altă zicere din Cartea Sfântă care ar trebui să ne dea de gândit. Identitatea noastră nu se reduce la profiluri, poze sau statistici vizibile. Viața reală este „ascunsă” — nu expusă — și găsește sensul ultim în comuniunea cu Hristos, nu în vizualizări.
Nu ni se cere “de Sus” perfecțiune instantă, ci sinceritate constantă. Nu un cont imaculat, ci o inimă curățită. Într-o lume care aproape că ne impune să fim permanent conectați la rețea, noi să ne reconectăm cu ceea ce contează cu adevărat: prezența vie a lui Hristos în fiecare clipă. Ziua Detoxului Digital poate fi un început. E loc azi pentru liniște, pentru rugăciune, pentru cuvântul care nu trece. Pentru relații reale, nu doar reacții rapide. Pentru ochii care nu doar privesc, ci văd.
Adevărata lumină nu “clipește ” intermitent într-un ecran. Strălucește în tăcere, în adevăr, în iubire. în intimitatea relațiilor personale, autentice, netrecătoare. Și nu dispare ca un story după 24 de ore. Rămâne.
Comentează