Spectacolul 'Punk Rock', în premieră la Teatrul Excelsior

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 03-03-2023

Actualizat: 03-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: zilesinopti.ro

Spectacolul "Punk Rock" de Simon Stephens, în regia lui Vlad Cristache, va fi prezentat în premieră, pe 10 şi 11 martie, la Sala Ion Lucian a Teatrului Excelsior, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Din distribuţie fac parte Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă şi Oliver Toderiţă / Robert Radoveneanu.

Un spectacol visceral, bulversant. O analiză dezarmant de sinceră a societăţii noastre, din perspectiva unor adolescenţi aflaţi în pragul examenului maturităţii. Bulversaţi de hormonii care fac ravagii şi lipsiţi de suport real din partea adulţilor, ei îşi descarcă angoasele în violenţă. Cronometrul ticăie ireversibil spre descătuşarea finală... Spectacolul este conceput şi ca un 'show punk rock' exploziv în care cei şapte actori se transformă într-un band live, full electric - un spaţiu de descătuşare pentru tot ceea nu pot exprima în cuvinte, se arată în descrierea spectacolului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri