DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Speculațiile continuă în jurul stării sănătății dictatorului din Coreea de Nord. Lumea se așteaptă la ce e mai rău în lipsa informațiilor oficiale (satelit)

The Guardian
Kim Jong Un

Un tren special care i-ar aparţine lui Kim Jong Un a fost observat săptămâna aceasta în portul Wonsan, în care se află o staţiune balneară, pe coasta de est a Coreei de Nord, potrivit unor imagini satelitare (VEZI FOTO MAI JOS), în contextul în care starea sănătăţii dictatorului nord-coreean face obiectul unor speculaţii, relatează Reuters preluat de news.ro

Vezi și: Traian Băsescu, lecție usturătoare de economie pentru PNL: Florin Cîțu să zică mersi că s-a blocat sistemul pentru IMM!

Potrivit programului ”38 North” care supraveghează activităţile Coreei de Nord, acest tren a staţionat de la 21 la 23 aprilie într-o gară de la Wonsan rezervată lui Kim Jong Un şi membrilor familiei sale.

Reuters scrie că nu a putut să confirme din surse independente această informaţie şi nici o eventualăprezenţă a dictatorului la Wonsan.

”Prezenţa acestui tren nu dovedeşte că liderul s-a dus acolo şi nici nu arată ceva despre starea sănătăţii sale, însă dă greutate unor informaţii potrivit cărora Kim se află într-o zonă rezervată elitei pe coasta de est a ţării”, scrie 38 North.

Mai multe publicaţii americane şi sud-coreene au dezvăluit marţi că Kim Jong Un se află într-o stare gravă, în urma unei operaţii cardiovasculare, informaţii puse la îndoială în cercurile oficiale de la Beijing şi Seul.

Presa nord-coreeană a păstrat tăcerea asupra acestui subiect.

Vezi și: Profesor cu 35 de ani de experienţă: Reluarea cursurilor nu se poate face mai devreme de luna septembrie

Trei surse informate au declarat pentru Reuters că China a trimis în Coreea de Nord o echipă de oficiali însărcinaţi să consilieze cu privire la Kim Jong Un, inclusiv experţi medicali.

Presa oficială de la Phenian a scris ultima oară despre deplasările lui Kim Jong Un a 11 aprilie. Ea nu a scris despre prezenţa sa la ceremoniile organizate la 15 aprilie cu ocazia marcării a 108 ani de la naşterea lui Kim Il Sung, fondatorul regimului şi bunicul acestuia, ceea ce alimentează speculaţiile.

Kim Jong Un, al treilea conducător ereditar al Nordului, ajuns la putere în urma morţii tatălui său, în 2011, nu are un succesor clar, într-o ţară dotată cu arma nucleară, care ar putea reprezenta un risc internaţional major.

Un site de la Seul, Daily NK, specializat în Coreea de Nord, a dezvăluit luni, citând o sursă anonimă, că Kim Jong Un a fost supus unei operaţii într-o staţiune din Hyangsan, la nord de Phenian.

Potrivit site-ului, Kim s-ar afla în convalescenţă în urma unei operaţii cardiovasculare, la 12 aprilie.

Publicaţii sud-coreene care citează surse anonime au scris săptămâna aceasta că Kim Jong Un s-ar putea afla la Wonsan.

Agenţia sud-coreeană de presă Newsis a dezvăluit vineri, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii, că un trem special folosit de Kim Jong Un a fost văzut la Wonsan, iar avionul privat al dictatorului a rămas la Phenian.

Potrivit Newsis, Kim Jong Un s-ar putea izola din cauza covid-19.

Kim Jong Un, în vârstă de 36 de ani, a mai fost absent, în trecut, din relatări ale presei oficiale nord-coreene.

În 2014, dictatorul a ”dispărut” timp de peste o lună, după care televiziunea de stat a difuzat imagini în care mergea şchiătând.

Speculaţii despre moartea dictatorului au fost alimentate de tabagismul şi obezitatea acestuia şi de antecedente familiale cardivasculare.

satellite images north korea kim jong un train

What is described by Washington-based North Korea monitoring project 38 North as a leadership train station servicing North Korean leader Kim Jong Un's Wonsan complex is seen in a satellite image with graphics taken over Wonsan, North Korea April 15, 2020. Airbus Defence & Space and 38 North ?Pleiades ? CNES 2020, Distribution Airbus DS?/Handout via REUTERS.

satellite images north korea kim jong un train

What is described by Washington-based North Korea monitoring project 38 North as a leadership train station servicing North Korean leader Kim Jong Un's Wonsan complex is seen in a satellite image with graphics taken over Wonsan, North Korea April 21, 2020. Satellite image ?2020 Maxar Technologies-38 North/Handout via REUTERS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.