Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că Vlad Dascălu este un sportiv "incredibil" după competiţiile câştigate la categoria Under-23, şi a precizat că acesta poate câştiga o medalie în premieră pentru România la concursul de mountain bike din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020.
"Noi nu am mai avut un sportiv la mountain bike din 2004. Este ceva extraordinar, mai ales că din 2004 până acum an de an sistemul de selecţie e mult mai greu. Mi se pare că numai 40 de sportivi iau startul la Jocurile Olimpice, în condiţiile în care sunt în 168 de federaţii în lume. La concursul de şosea participă 170 de sportivi la Jocurile Olimpice, iar la mountain bike numai 40. Deci e foarte complicat sistemul de calificare. Dar anul acesta Vlad Dascălu a fost incredibil, a câştigat patru Cupe Mondiale, titlul european, cel mondial şi s-a calificat la Jocurile Olimpice... Ne-a lăsat fără cuvinte. El în mod normal ar fi în top 10 la Tokyo, dar este tânăr şi poate să vină chiar şi pe podium, nu se ştie. La mountain bike o medalie la Tokyo pentru ciclismul românesc ar fi ceva extraordinar", a afirmat preşedintele FRC.
În afară de Dascălu, ciclismul românesc va fi reprezentat la Tokyo de un al doilea sportiv, cel mai probabil Eduard Grosu, în concursul pe şosea. "În momentul de faţă avem un sportiv calificat la mountain bike, pe Vlad Dascălu, cel care este campionul mondial en titre la Under 23. Şi avem de asemenea un loc la cursa pe şosea. Aici avem de ales între Serghei Ţvetcov şi Eduard Grosu. Sunt două variante. Ţvetcov a reprezentat România la Rio de Janeiro acum patru ani, iar acum cred că ar fi cazul ca şi Eduard Grosu să participe la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Federaţia va decide în baza rezultatelor, a posibilităţilor şi a contextului... pentru că, să fim sinceri, Olimpiada este pe un teren foarte, foarte greu. Aşa că şi pentru Serghei şi pentru Eduard va fi greu şi va conta prezenţa în competiţie unde să dea tot ceea ce au mai bun. Însă nu e o şansă la medalie pentru noi acolo. Eu mă gândesc din punct de vedere sportiv că Serghei a fost o dată, iar acum ar fi rândul lui Eduard", a menţionat Novak.
Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism a menţionat că va participa şi la a cincea ediţie a Jocurilor Paralimpice din carieră, programată între 25 august şi 6 septembrie la Tokyo. "La Jocurile Paralimpice probabil vom avea trei locuri. Aşa că România va fi bine reprezentată. Eu am un loc deja de anul trecut la Tokyo. Apoi România s-a clasat pe locul 28 şi primele 40 de ţări primesc câte un loc, iar anul acesta luptăm pentru cel de-al treilea", a afirmat Novak, singurul campion paralimpic al României, care anul viitor va împlini 44 de ani.
Speranțe pentru JO de la Tokyo - Vlad Dascălu poate prinde podiumul la ciclism
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

49
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
49

11
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
11

39
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
39

44
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
44

70
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
70

29
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
29

2.439
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.439

41
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
41

121
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
121

38
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
38

347
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
347

19.042
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
19.042

100
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
100
















Comentează