SPERAU, SĂRMANII ROMÂNI DIN NORDUL BUCOVINEI, CĂ VA VENI REGELE ȘI LE VA FACE DREPTATE

Și El a venit, Majestatea Sa, regele Mihai I al României. A venit când nu mai era așteptat, când până și cei mai înfocați regaliști de pe meleagul numit ținutul Cernăuțiului își pierduseră speranța, înțelegând că orice așteptare este zădarnică. Dar n-a venit așa cum era așteptat încă mult timp după 1940, ca să aducă sfânta dreptate în care au crezut cu atâta suflet generațiile de români, trăitoare până la noi. A venit într-o tăcere de piatră, respectând, probabil, restricțiile impuse de autoritățile ucrainene. Oricum, și acea vizită a Majestății Sale de la 30 mai 1999, în calitate de invitat al românilor din Bahrinești, sat de la frontieră tăiat în două de ”lama” unui creion netocit, a fost o adevărată minune pentru mulți conaționali, împovărați de ani, cu dorul și el îmbătrânit de atâtea vise neîmplinite. Semnificativă îmi apare mărturisirea lui Gheorghe Lungeac, un român din satul ucrainizat Ceahor, înregistrată la 2004, adică la 5 ani după vizita regelui. Cu naivitate și candoare copilărească mi-a spus despre acel moment istoric: ”Nu m-am supărat pe rege”, cu toate că avea motiv de supărare. Ieșind în întâmpinarea Majestății Sale, împreună cu colegii din Corul ”Dragoș Vodă”, s-a apropiat de suveran și i-a înmânat câteva foi cu desene din copilărie, care simbolizau admirația lui față de augusta persoană. Regele le-a luat, fără a rosti un cuvânt de răspuns la vorbele românului înstrăinat din Ceahor. ”Cred că n-a avut voie să vorbească”, a tras concluzia acel regalist, care de mulți ani odihnește în Grădina Domnului. Atunci, însă, ca dovadă că nu-i poartă supărare nici regelui Mihai, nici celorlalți suverani din dinastia Hohenzollen a desenat o galerie de portrete ale împăraților, începând cu Franz Iosif și terminând cu ucraineanul Leonid Kravciuk (pesemne acesta era ”suveranul” Ucraineni la acel moment). Asta e istoria prin care am trecut și ne-a marcat destinul. Îmi povestea și profesoara de istorie, renumita interpretă a cântecelor de înstrăinare, Victoria Costinean, că tatăl-socru, Aurel Costinean din Ropcea, era un regalist înfocat. De fiecare dată, când Victoria se întorcea din România, unde concerta cu ansamblul ”Izvoraș”, el se interesa dacă nu l-a văzut pe regele Mihai. Până în ultima zi a sa a sperat, sărmanul, că va veni regele şi le va face dreptate românilor de pe Valea Siretului. Oricum, și fără ”sfânta dreptate”, vizita cuplului regal la 30 mai 1999, realizată cu eforturile juristului dr. Eugen Patraș (în prezent vicepreședinte al Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți), a ”cutremurat” pământul Bucovinei de mare bucurie a românilor din satele de la frontieră, care au ieșit în întâmpinare în haine naționale, cu cântări patriotice, așternându-i în față covoare de flori. În acea zi, martirii de la Fântâna Albă au primit o coroană de flori în lacrima unui minut de reculegere de la familia regală. Cântecele patriotice ale Corului ”Dragoș Vodă” au însuflețit  tăcerea regală, răsunând mai mult ca ecoul unei dureri decât a speranță pentru cei care mai așteaptă. (Maria Toacă, Cernauti)