Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spezia Calcio, al cincilea club din elita fotbalului italian care are un patronat american

Chile - Diaros
Universidad Católica fotbal chile

Spezia Calcio, aflat pe locul 16 în Serie A, a devenit al cincilea club din elita fotbalului italian care are un patronat american după ce familia Platek a finalizat acţiunea de cumpărare a grupării peninsulare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Investitorul american Robert Platek şi familia sa din New York au preluat de la fostul patron Gabriele Volpi controlul asupra clubului Spezia Calcio, aflat la primul său sezon din Serie A după promovarea din vară.

În acest moment, AC Milan, Fiorentina, AS Roma şi Parma sunt controlate de patroni americani, iar Bologna este deţinută de canadianul Joey Saputo.

Mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii viscolite. Vezi unde sunt probleme

''Serie A este într-o clasă de elită proprie şi a fost ambiţia noastră îndelungată de a găsi oportunitatea de a fi parteneri cu un club special din Italia. A fost foarte important pentru noi să menţinem actuala conducere tehnică a echipei care a reuşit promovarea din Serie B'', se arată în comunicatul lui Platek.

Spezia, antrenată de Vincenzo Italiano, a întrecut aşteptările în primul său sezon din Serie A şi ocupă locul 16, la şase puncte de zona retrogradării.

Robert Platek a precizat că şi conducerea clubului, reprezentată de preşedintele Stefano Chisoli şi directorul sportiv Mauro Meluso, îşi va păstra posturile. Partener la compania de investiţii MSD Capital, Robert Platek a explicat că investiţia în Spezia este personală şi nu are legătură cu firma americană.

Anul trecut, familia Platek a cumpărat clubul danez SonderjyskE Fodbold din prima ligă şi a investit în clubul portughez Casa Pia din liga secundă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.