Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spitale obligate să se descurce cu 300 de lei/ lună. Nicolae Ciucă îl trage de mânecă pe Ciolacu: 'Este nevoie de finanţare în sistemul de sănătate'

Facebook/ PNL
Nicolae Ciuca

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că sistemul de sănătate are nevoie de finanţare.

"Un spital nu poate funcţiona nici cu 3 milioane de lei. Este nevoie de finanţare şi este nevoie ca toate aceste decizii la nivelul Ministerului Sănătăţii, în coordonare cu Casa Naţională de Sănătate, să asigure funcţionarea sistemului de sănătate", a spus Ciucă la sediul PNL, întrebat despre faptul că unele spitale din Bucureşti ar fi primit de la CNAS 300 de lei.

Chestionat despre faptul că problemele au apărut în momentul în care nu a mai fost făcută o rectificare bugetară şi totul se face din Fondul de rezervă, liderul liberal a răspuns: "Este o decizie luată la nivelul Guvernului, aici nu pot...Când am fost premier am răspuns".

Bugete ridicole la spitale din București: 300 de lei pe lună

Unul din cele mai mari spitale de urgenţă din Capitală este deja în blocaj. Pentru decembrie, Spitalul "Bagdasar Arseni" mai are un buget de doar 300 de lei, anunță managerul. Şi nu e singura unitate medicala în această situație. Casa Naţională de Sănătate a cerut Ministerului de Finanţe 4,2 miliarde de lei, în timp ce Guvernul a decis reducerea cheltuielilor publice în ultimele două luni ale anului.

"Dintr-un necesar de 21 de milioane de lei avem alocate în acest moment 300 de lei, iar pentru luna decembrie avem alocați și prevăzuți ca sursă bugetară 300 de lei vechi și 3 hârtii albastre pe care le cunoaștem cu toții foarte bine. Aceștia sunt banii alocați pentru funcționarea întregului spital pentru luna decembrie. Am făcut memorii prin care am adus la cunoștință situația existentă. Spitalul este într-un blocaj care nu s-a închisa încă, încă mai funcționăm pe ce am reușit să achiziționăm până acum. Vom mai funcționa, estimăm 10 zile de acum, dar nu știi niciodată ce urgențe sunt, calculele sunt la linia de plutire sau sub linia de plutire.", a spus Andi Nodiț, managerul Spitalului "Bagdasar Arseni", la Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.