Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea va fi extins cu peste 583 de milioane de lei

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 27-01-2026 21:04

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea va fi extins cu un nou corp pentru furnizarea serviciilor medicale publice printr-un proiect de peste 583 de milioane de lei, finanţat aproape integral din fonduri nerambursabile, prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov au scris, marţi, pe Facebook, că noul corp construit în cadrul Spitalului Buftea va avea şapte niveluri şi va include ambulatoriu, centru de primiri urgenţe, bloc operator, secţii de obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie şi imagistică modernă, potrivit Agerpres.

Unitatea va dispune de 162 de paturi pentru spitalizare continuă, alte 45 de paturi pentru spitalizare de zi şi chimioterapie şi va putea trata peste 130.000 de pacienţi anual.

Lucrările sunt programate să se încheie în octombrie 2029.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri